Cinci cereri de divorț pe cale administrativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la intrarea în vigoare a Legii 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, cinci cupluri din Pitești  s-au adresat Primăriei pentru desfacerea  rapidă a căsătoriei prin acordul soţilor

Nu mai este nevoie ca soții care vor să divorțeze să meargă la tribunal. Desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor se poate face, acum, la primăria unde a fost încheiată căsătoria sau la primăria în a cărei rază teritorială se află ultima locuinţă comună a soţilor.

 Condiții


 Pentru a putea divorța astfel, ambii soți  trebuie să fie de acord cu desfacerea căsătoriei. Acordul se exprimă în faţa ofiţerului de stare civilă numai personal, nu şi prin împuternicit, prezenţa soţilor la data depunerii cererii fiind obligatorie. O altă condiție este ca cei doi soți să nu aibă copii minori născuţi în timpul căsătoriei sau adoptaţi în timpul căsătoriei, niciunul dintre soţi să nu fie pus pus sub interdicţie și să nu mai fi  solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.

Acte necesare    


 Cei care vor divorțul au nevoie de:
- certificatele de naştere şi de căsătorie ale soţilor – în original şi fotocopie;
- actele de identitate ale soţilor – în original şi fotocopie;
- declaraţia notarială a soţilor cu privire la ultima locuinţa comună, dacă este cazul.

Procedura este simplă

Soţii depun cererea de divorţ în scris, personal, în acelaşi timp, în faţa ofiţerului de stare civilă, după care li se acordă un termen de 30 de zile calendaristice pentru o eventuală retragere a cererii de divorţ.

Acest termen de gândire de 30 de zile calendaristice se poate prelungi o singură dată cu un alt termen de 30 de zile calendaristice, la cererea motivată a unuia dintre soţi.

La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, dacă soţii stăruie să divorţeze, trebuie să se prezinte personal şi împreună, pentru a da o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens, în faţa ofiţerului de stare civilă.
În urma acestei declaraţii, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, urmând să elibereze certificatul de divorţ într-un termen de maxim 15 zile calendaristice. 

 Până astăzi, cinci cupluri din Pitești au solicitat desfacerea căsătoriei pe cale administrativă.
   



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite