Ambasadorul străin care a urcat pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România. „Mă întreb dacă sunt primul“

Ambasadorul străin care a urcat pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România. „Mă întreb dacă sunt primul“

Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei, pe Vârful Moldoveanu Sursa Facebook NN

Săptămâna trecută, Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei în România, a înregistrat o premieră. Ambasadorul a urcat pe Vârful Moldoveanu (2.544 metri), cel mai înalt vârf din România

Ştiri pe aceeaşi temă

„Săptămâna trecută am avut şansa, împreună cu prietenii mei, alpiniştii români Marius Gane, Romică Popa, Teofil Vlad, istoricul Stejărel Olaru şi colonelul Zurab Kipiani, să urc steagul naţional al Georgiei pe vârful celui mai mare munte din România - Moldoveanu (2544 metri).

Am dedicat ascensiunea celor 300 de ani de relaţii dintre Georgia şi România.

PS Mă întreb dacă sunt primul ambasador străin care a urcat pe Moldoveanu”, a scris pe pagina sa de Facebook ambasadorul Nikoloz Nikolozishvili, reprezentantul diplomatic al Georgiei în România.

Contactat de Adevărul, ambasadorul Nikoloz Nikolozishvili ne-a declarat: "A fost o plăcere să urc pe Moldoveanu. Tehnic vorbind, nu este dificil să urci pe Moldoveanu. Trebuie totuşi să ai genunchi puternici. Moldoveanu este primul munte din România pe care am urcat. În general fac ascensiuni montane în Georgia".

Şi istoricul Stejărel Olaru a scris pe pagina sa de Facebook despre experienţa sa de a urca alături de ambasadorul Georgiei pe Vârful Moldoveanu.

„Zilele trecute, cu ambasadorul Georgiei în ţara noastră, Nikoloz Nikolozishvili, pe vârful Moldoveanu. Un om care admiră şi respectă România, cu un înalt nivel de cultură şi excelent simţ al umorului. Când am ajuns la destinaţie m-a întrebat dacă am luat cu mine un steag al României. Da, luasem, unul mic, dar cel adevărat”, a mărturisit Olaru.

Ambasadorul Georgiei (al doilea din dreapta) alături de echipa cu care a urcat pe Moldoveanu Sursa S. Olaru

Mai trebuie spus că Marius Gane şi Teofil Vlad, doi dintre cei trei alpinişti care au urcat pe Moldoveanu alături de ambasadorul Georgiei, se numără printre puţinii români care au escaladat şi Everestul, cel mai înalt vârf din lume (8.848 metri).

Vă mai recomandăm:

Georgia avertizează că îşi va rechema ambasadorul de la Kiev, dacă Saakashvili va fi numit vicepremier al Ucrainei

Manifestanţii din Tbilisi, dispersaţi de poliţie cu tunuri cu apă VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările