Adolescentă din Argeş, bătută şi violată de mai multe ori de propriul tată. Mama fetei este cea care a reclamat abuzurile

Adolescentă din Argeş, bătută şi violată de mai multe ori de propriul tată. Mama fetei este cea care a reclamat abuzurile

Foto: Facebook Poliţia Română

O fată de 15 ani din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş a violată în repetate rânduri de propriul tată. Individul a fost arestat după ce mama adolescentei a reclamat, în sfârşit, abuzul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un individ din Ştefăneşti a fost arestat preventiv pentru viol şi rele tratamente aplicate minorului după ce şi-a batjocorit fiica  de mai multe ori. 

Constrânsă la perversiuni

Cazul copilei a ajuns în atenţia Poliţiei Oraşului Ştefăneşti după ce mama minorei a sesizat oamenii legii cu privire la faptul că soţul său, de 38 de ani a abuzat-o sexual pe fiica lor, în vârstă de 15 ani.
 
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, iar cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti", precizează IPJ Argeş.
 
Anchetatorii au stabilit că cel în cauză ar fi întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu fiica sa, şi, totodată, ar fi lovit-o în mai multe rânduri. 

Cercetările au fost extinse sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, iar în seara aceleiaşi zile, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
 
„În ziua de 30 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în faţa instanţei, iar Judecătoria Piteşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile", mai arată IPJ Argeş.
 
De precizat că Poliţia Română desfăşoară, la nivel naţional, mai multe campanii pentru prevenirea şi combaterea diverselor forme de abuz, comise asupra minorilor şi nu numai, scopul acestora fiind, pe de o parte, creşterea gradului de informare al copiilor, părinţilor şi publicului larg, iar pe de altă parte, încurajarea persoanelor care sunt victime ale unor asemenea fapte, ori ale celor care iau cunoştinţă de săvârşirea acestora, să le sesizeze de îndată, organelor de cercetare penală.
 
"Cercetările desfăşurate de procurori şi poliţişti în astfel de cauze au la bază principiile protejării victimei, aflării adevărului şi tragerii la răspundere penală a autorului, precum şi acordarea de asistenţă specializată victimelor şi membrilor familiilor acestora, în scopul diminuării efectelor infracţiunilor şi reinserţiei sociale a acestora", mai precizează IPJ Argeş.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările