Sentinţă ridicolă pentru un fost director la Ministerul Mediului, care a fost acuzat că a luat şpăgi de 1,3 milioane de lei. Cum îl ajutau soţia şi cumnatul să ia mită

Sentinţă ridicolă pentru un fost director la Ministerul Mediului, care a fost acuzat că a luat şpăgi de 1,3 milioane de lei. Cum îl ajutau soţia şi cumnatul să ia mită

Familia Tuluc, Gheorghe şi Elena, plus cumnatul, Cătălin Trăistariu, angajat şi el în minister, toţi acuzaţi de corupţie, au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Pentru că legea permite, un caz de luare de mită în care suma primită este foarte mare, nu mai puţin de 1,3 milioane de lei, sau altfel spus vreo 277.000 de euro, a fost soluţionat cu o sentinţă fără închisoare, personajul principal fiind un fost director de minister. 
 
Astăzi, 2 septembrie 2020, magistraţii Tribunalului Neamţ s-au pronunţat în privinţa ultimului dintre cele trei acorduri de recunoaştere a vinovăţiei într-un dosar de luare de mită şi complicitate la această faptă, după ce instanţa a fost sesizată de DNA. 
 
Procurorii l-au trimis în judecată pe Gheorghe Tuluc, fost viceprimar al Sibiului, la data faptelor consultant în Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, care a mai deţinut funcţia de consilier superior şi director general adjunct în instituţia menţionată, pentru că a primit mită 1,3 milioane ron. 
 
Alături de el au mai fost inculpate soţia Elena Tuluc şi fratele ei, Cătălin Trăistaru, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, care a lucrat la acelaşi minister. 
 
Toţi inculpaţii s-au „târguit“ cu procurorii, semnând acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au obţinut pedepse fără executare, care trebuiau să fie consfinţite de instanţă. Şi aşa se face că Gheorghe
Tuluc a scăpat de emoţii. 
 
Tribunalul Neamţ a hotărât pentru el o pedeapsă de 3 ani de detenţie sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani şi confiscarea sumei de 1.293.900 de lei. Magistraţii au menţinut sechestrul asigurator pe bunurile deţinute de inculpat, cel mai probabil pentru că prejudiciul nu a fost achitat. 
 
În ce-i priveşte pe Elena Tuluc şi Cătălin Trăistaru, sentinţele fuseseră date pe 16 iulie 2020. Cumnatul fostului director din minister a fost găsit vinovat de complicitate la luare de mită, deoarece l-a ajutat pe Tuluc să obţină o mită de  373.900 de lei. 
 
Prin firma romaşcanului, care cunoştea faptul că încheierea contractelor, emiterea facturilor şi plata s-au efectuat fără contraprestaţia stipulată în documente. Pentru toată această „trudă“ a fost tratat cu clemenţă şi a primit 2 ani şi 2 luni de închisoare, fără executare.
 

Şi soţia directorului a beneficiat de clemenţă

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei (...), încheiat cu inculpatul Trăistaru Cătălin-Daniel. Condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a
interzicerii drepturilor (...) pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (...) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din1969 (2 acte materiale), art. 5 alin. 1 Cod penal şi art.480 alin.4 Cod procedură penală (ajutorul acordat cumnatului, Tuluc Gheorghe, să primească de la reprezentanţii SC Rokura SRL suma de 373.900 lei)“, conform Tribunalului Namţ. 
 
Sora lui Trăistaru, Elena Tuluc, a beneficiat şi ea de clemenţă pentru ajutorul acordat soţului în a primi o mită de 320.000 de lei de la firma Repcon Oradea, 250.000 de lei de la Apasco şi 373.900 de lei de la Rokura. Ea a fost găsită vinovată de complicitate la luare de mită şi a primit 2 ani şi 4 luni de detenţie cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani. Mita a totalizat nu mai puţin de 1.293.900 lei 
 
„În perioada 2011-2012, în contextul realizării proiectelor Acumulare nepermanentă Corbeşti, jud. Bihor, Creşterea siguranţei în exploatare a barajului şi lacului de acumulare Dridu, judeţul Ialomiţa şi Servicii pentru pregătirea şi execuţia designului sistemului de monitorizare, verificare, procurare, pregătire, instalare, activare şi testare pentru 2 locaţii Sinaia şi Săcele, inculpatul Tuluc Gheorghe ar fi primit de la trei oameni de afaceri suma totală de 1.293.900 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu“, se arătă într-un comunicat al DNA.
 
Procurorii au susţinut că atribuţiile consultantului din minister vizau verificarea şi promovarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii ce erau finanţate din bugetul de stat sau credite externe şi supervizarea calitativă şi cantitativă a lucrărilor realizate.
 

Averea familiei, terenuri, o vilă imensă, maşini, acţiuni şi bijuterii

Gheorghe Tuluc a favorizat societatea „unuia dintre oamenii de afaceri cu ocazia organizării unei licitaţii, în sensul că i-a pus la dispoziţie caietul de sarcini anterior publicării anunţului de participare“, după cum mai menţiona Direcţia Naţională Anticorupţie. 
 
Sumele de bani ar fi fost primite prin intermediul unor firme controlate de rude ale inculpatului (printre care şi soţia şi cumnatul) în baza unor contracte fictive de consultanţă şi asistenţă tehnică în construcţii sau închirieri utilaje, încheiate cu oamenii de afaceri. 
 
În cazul fostului director din minister s-a propus o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a unor drepturi.
 
Acestea sunt de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor. 
 
Cât priveşte familia Tuluc, nu se poate spune că era „lipită“ pământului“. Conform unei declaraţii de avere din 2018, Tuluc avea, împreună cu soţia, Elena, terenuri agricole - circa 55.000 de metri pătraţi, o livadă - 57.000 mp, un apartament de 63 de metri pătraţi şi o vilă imensă de 618 mp şi două autoturisme, un Hyndai Santa Fe şi un Wolswagen.
 
Mai deţinea aproximativ 180.000 de acţiuni la o bancă, OMV Petrom şi la SIF-urile Banat, Moldova, Muntenia şi Oltenia şi bijuterii de 10.000 de euro. Împrumuturile la bănci, două la număr, totalizau 180.000 de lei şi sunt scadente în acest an. 
 
Gheorghe Tuluc a fost viceprimar al municipiului Sibiu şi condus filiala judeţeneană a formaţiunii al cărui lider era cândva Dan Voiculescu - Partidul Conservator. Director general adjunct în minister a fost până prin 2018, în vremea guvernării pesediste.
 

Vă mai recomandăm să citiţi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările