Neamţ: Sătenii din Ţibucani, terorizaţi de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătenii din Ţibucani sunt îngroziţi de furturile care se comit în ultima vreme, unele cu violenţă, la adăpostul întunericului.

Poliţiştii spun că hoţii cunosc zona pentru că aleg casele locuite de persoane bătrâne şi singure. Se mulţumesc cu orice, de la grăunţe de porumb la cafea, ţigări sau cuţite, dar sunt mult mai bucuroşi dacă pun mâna şi pe bani.

Cea mai mare lovitură a fost dată în noaptea de 17 spre 18 februarie, când o femeie în vârstă de 90 de ani, Elena Podaru, a fost tâlhărită de 7.000 de lei. „Au intrat în casă şi nu am auzit când au mers prin sală şi prin odaia cealaltă. Eu am văzut doar unul, care a venit peste mine, m-a prins de gură şi mi-a acoperit ochii“, s-a plâns nonagenara. După cum spune bătrâna, banii erau păstraţi sub pernă pentru înmormântare.

Curentul electric, tăiat
Fiica ei, Emilia Manole (66 de ani), care locuieşte într-o curte alăturată, a spus că în acea noapte a auzit o maşină care s-a oprit şi că dimineaţă a văzut că tâlharul oprise curentul electric de la panoul cu siguranţe.

Cu două nopţi înainte, a fost spart magazinul din centrul satului Ţibucanii de Jos. „Au intrat pe o fereastră din spate şi au furat ţigări, băutură şi cafea în valoare de peste 1.500 de lei“, a declarat gestionara Florentina Mihalcea (37 de ani). O altă femeie singură călcată de hoţi este Maria Susanu (76 de ani). „Au intrat în casă şi nici nu i-am simţit. Au furat un ceas, cercei de argint, telefonul cu tot cu încărcător, de la capătul patului, cafeaua şi cuţitetele dintr-un dulap. Bani nu a găsit, că îmi cumpărasem medicamente. M-am speriat şi acum am chemat o fată, pe care o plătesc să doarmă cu mine“, a spus Maria Susanu. Hoţii nu au fost identificaţi încă de Poliţie, după cum precizează Cătălina Bădeanu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ şi s-au întopcmit dosare penale cu autor necunoscut. 

Prada, abandonată
În alte două furturi din comună poliţiştii au fost mai norocoşi. Într-un caz a fost vorba de un hoţ care a furat 250 de kilograme de porumb. Acesta a fost surprins de proprietară şi încuiat în pod, dar a reuşit să fugă pe o fereastră, cu tot cu un sac de boabe, pe care l-a abandonat pe un câmp din vecinătate.

Recunoscut de proprietară, acesta a fost identificat şi de poliţişti. Un alt hoţ localnic a fost identificat pe 5 martie. Mihai Rusu (19 ani) furase un calculator, un radiocasetofon şi un magnetofon, un aparat de fotografiat şi două pături, toate în valoare de circa 2.500 de lei, dintr-o casă în care proprietara nu locuia în timpul iernii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite