Mirul de nard, leacul din antichitate pentru insomnie. De ce esenţa numită şi „valeriana falsă“ este o raritate

Mirul de nard se păstrează în flacoane mici FOTO: manastirea.petru-voda.ro

În aromaterapie, mirul de nard are multiple întrebuinţări. Esenţa este foarte rară, scumpă şi de multe ori poate fi contrafăcută.

Mirul de nard se extrage prin distilarea rădăcinilor de nard (Nardostachys Jatamansi), o plantă care creşte pe coastele Munţilor Himalaya, în special în zona Nepalului, la altitudini de 3.000-5.000 de metri. Recoltarea sa se face primăvara, pentru a obţine mirul verde, cu cea mai mare calitate. În vechime, mirul de nard era adus de caravane pe Drumul Mătăsii, de la mii de kilometri distanţă, şi de aceea era foarte scump.

În România, mirul de nard poate fi procurat de la Mănăstirea Petru Vodă, din Neamţ, lăcaş în care a fost readus spre comercializare după o pauză de 11 ani.

„După cunoştinţa noastră, este singurul loc din ţară unde se poate cumpăra acest produs 100% autentic“, susţin reprezentanţii mănăstirii ctitorite de părintele Iustin Pârvu.

Motivul recoltării şi utilizării mirului de nard atât în antichitate, cât şi în zilele noastre sunt proprietăţile sale deosebite. 

„Având efecte puternice împotriva insomniei, epilepsiei, psoriazisului, acneei, tulburărilor aparatului circulator şi ale celui respirator, şi chiar tulburărilor mentale, stimulând memoria. Administrarea sa se face prin aromaterapie“, mai arată reprezentanţii lăcaşului. 

În India, nardul era folosit pentru cei cu insomnie, pentru calmarea isteriei şi a convulsiilor, iar în Orientul Mijlociu, ceaiul din rădăcina de nard era folosit pentru boli de inimă şi ale sistemului nervos. 

Nardul se mai numeşte şi „valeriana falsă“ deoarece face parte din aceeaşi familie (Valerianaceae) şi are proprietăţi asemănătoare.

De menţionat că mirul de nard nu este acelaşi lucru cu Marele Mir folosit în Biserica Ortodoxă pentru Taina Mirungerii, acesta păstrându-se în altare.