Cursuri pentru amatorii de karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karatiştii învaţă la cursuri mişcările de bază
Karatiştii învaţă la cursuri mişcările de bază

Pietrenii interesaţi să înveţe artele marţiale trebuie să se pregătească să-şi exerseze atât corpul, cât şi mintea. Cei care sunt dornici să aibă grijă de corpul lor pot experimenta şi o altă formă de exerciţiu. Karate-ul implică învăţarea unor tehnici de autoapărare care includ exerciţii fizice extrem de utile pentru a fi în formă.

„Autoapărarea este necesară în zilele noastre. Înveţi câteva procedee care te pot ajuta la un moment dat foarte mult“, spune Dan Aanicăi, preşedintele Clubului Sakki Internaţional Karate-Do din Piatra Neamţ.

Sport al minţii


Persoanele care s-au săturat de sălile aglomerate de fitness sau pur şi simplu îşi doresc să încerce o altă modalitate de a face mişcare, se pot înscrie cu încredere la karate tradiţional.


Cursurile se fac în cursul zilei de sâmbătă, iar un antrenament durează o oră şi treizeci de minute sau chiar mai mult. „Îmi place mult ce fac. În primul rând este altceva, iar apoi pentru mine e important să ştiu să mă apăr“, povesteşte Loredana Ifrim, practicantă de câţiva ani în arte marţiale. Deşi cei mai mulţi dintre cei care sunt în căutarea acestui sport sunt bărbaţii, Clubul Sakki, de exemplu, este frecventat şi de femei. „Avem şapte fete la cursuri. Unele vin de plăcere, dar sunt care vin şi pentru performanţă“, mai precizează Dan Aanicăi. Instructorii de karate spun că elementele de bază ale acestui sport se învaţă în şase luni, atunci când se ajunge şi la prima centură, respectiv cea galbenă.


Pentru a ajunge rapid la performanţă, cursanţii vor participa la sesiuni de karate de trei ori pe săptămână sau poate chiar mai des. „N-am încercat până acum, dar cred că mi-ar plăcea să văd cum e. Am auzit că te disciplinează foarte mult“, adaugă Mircea Costin, un tânăr de 19 ani.


Practicanţii artelor marţiale spun că acest tip de sport nu are vârstă şi poate fi învăţat cât timp organismul rezistă la efort. „Este un sport care îţi fortifică mintea şi organismul. Este un sport al minţii“, concluzionează Sensei Dan Aanicăi. Un abonament de o lună, cu 12 antrenamente incluse, costă 40 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite