Camion plin cu bere răsturnat pe serpentinele unui drum de la poalele muntelui Ceahlău

Camion plin cu bere răsturnat pe serpentinele unui drum de la poalele muntelui Ceahlău

Circulaţia pe DN 15B s-a desfăşurat extrem de greu din cauza camionului răsturnat FOTO ISU Neamţ

Conducătorul auto s-a ales cu o sperietură zdravănă, a fost dus la spital, dar nu a suferit leziuni care să necesite internarea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un spectaculos accident, dacă se poate spune aşa în astfel de cazuri, a avut loc în noaptea de 14/15 septembrie, un autocamion de mare tonaj răsturnându-se pe drumul naţional care vine dinspre Ardeal în Neamţ, pe la Poiana Teiului - Viaduct lac acumulare - Pipirig - Târgu Neamţ. 
 
Nedoritul incident a fost anunţat prin apel la numărul
de urgenţă 112, înregistrat la Dispeceratul ISU - Ambulanţă Neamţ la ora 21.30, precizându-se că este posibil ca şoferul să fi suferit leziuni şi că drumul este blocat. 
 
La locul indicat, în zona satului Petru Vodă, au intervenit cu autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, militarii de la Garda II Poiana Teiului, autosanitare, dar şi echipaje de la Poliţie, Direcţia Silvică şi Drumuri Naţionale. 
 
Şoferul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din judeţul Mureş, a fost preluat şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Târgu Neamţ, dar s-a constata că, înafară de o sperietură pe cinste, nu avea leziuni care să necesite internarea.
 
Ancheta poliţiştilor de la Serviciul Rutier Neamţ avea să stabilească faptul că accidentul s-a datorat vitezei într-o zonă în care şoseaua este periculoasă, coborând pe un sector unde sunt numeroase curbe „strânse“. 
 
„Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, în timp ce un bărbat conducea un ansamblu de vehicule pe DN 15B, în localitatea Petru Vodă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se pe partea dreaptă a sensului de mers, blocând astfel traficul rutier“, a comunicat Poliţia Neamţ.
 

Triplă coliziune

Dincolo de avariile provocate TIR-ului în urma accidentului, pagubele cresc în valoare dacă avem în vedere faptul că autovehiculul era încărcat cu zeci de tone de bere, parte din încărcătură spărgându-
se. 
 
Dacă marfa nu era asigurată, prejudiciul adus producătorului sau beneficiarului va trebui achitat de şofer, asta în cazul că se va stabili cert că incidentul s-a produs din culpa lui. Cadrele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la faţa locului şi au ajutat la degajarea şi sablarea carosabilului. 
 
Ulterior, ansamblul de vehicule a fost repus pe roţi şi scos în afara părţii carosabile, dar operaţiunea a durat câteva ore, astfel că traficul s-a desfăşurat greu, iar reprezentanţii societăţii care deţine maşina au trimis un alt camion, pentru preluarea a ceea ce a mai rămas din stelajele cu bere.  Şoferul a fost testat alcoolscopic, stabilindu-se că nu era sub influenţa alcoolului, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 
 
Un alt accident decirculaţie, în care au fost implicate trei maşini, dar care, din fericire, nu s-a soldat cu vitime, a avut loc în aceeaşi zi în comuna Pângaraţi. În jurul orei 16,00, din cauza nepăstrării unei distanţe regulamentare de siguranţă în mers, un autocamion a lovit o dubă. 
 
Din impact, aceasta a fost proiectată într-un autoturism, toate maşinile implicate suferind avarii foarte serioase, dar nu s-au înregistrat victime.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările