Beat pulbere şi fără permis, accident soldat cu un mort şi doi răniţi. Ce alcoolemie avea şoferul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi şoferul care a comis accidentul a suferit leziuni FOTO ISU Neamţ
Şi şoferul care a comis accidentul a suferit leziuni FOTO ISU Neamţ

Un individ s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice din belşug, în accidentul comis pierzându-şi viaţa un bătrân

Un individ din comuna Petricani, judeţul Neamţ, a dat dovadă de inconştienţă crasă, urcându-se la volan deşi consumase din belşug alcool şi nici nu avea permis. Datorită stării în care se afla a comis un accident rutier extrem de grav, care s-a soldat cu desul unei persoane, el însuşi fiind rănit, plus un pasager. 

Solicitarea pentru ajutor a venit prin apel la 112, înregistrat în Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava în jurul orei 12:00 a zilei de 28 iunie. La locul indicat, satul Ţolici din comuna menţionată, au plecat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, una de stingere şi o ambulanţă SMURD , dar şi două autosanitare de la Serviciul deAmbulanţă. 

Se anunţase că o autoutilitară, în care se aflau trei persoane, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de electricitate, impactul fiind atât de violent încât structura din beton armat a fost ruptă, căzând la pământ. Au rezultat trei victime, conducătorul auto şi doi pasageri, dar pănă la sosirea forţelor de intervenţie şoferul şi un pasager au fost evacuaţi de ceilalţi participanţi la trafic. 

Iresponsabilul conducător auto, un bărbat de 49 de ani, a fost preluat de membrii echipajului SMURD şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ. Tot acolo au ajuns şi cei doi pasageri din autovehiculul implicat în accident, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 61 de ani. Acesta era în stop cardio-respirator, iar medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Autorul nedoritului incident rutier a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Trebuie spus că acest indicator se dublează când se stabileşte alcoolemia în sânge. Rezultă că şoferul în culpă era aproape de coma alcoolică, stare care se instalează în jurul valorii de doi la mie. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au relevat faptul cã bãrbatul avea anulat permisul de conducere. I s-a întocmit dosar penal, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Pelerinaj cu moaşte. Sfântul Pelerin s-a întors „acasă“, la Turnul lui Ştefan. A vieţuit acolo 26 de ani

Jaful din codrii României. Pe cine „trage“ după el un şef de ocol silvic arestat pentru corupţie

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite