Amintiri despre Mihai I: „Regina spunea să vorbim cu el. Da' noi eram ruşinoase, nişte ţărăncuţe de la munte“

Amintiri despre Mihai I: „Regina spunea să vorbim cu el. Da' noi eram ruşinoase, nişte ţărăncuţe de la munte“

Regele Mihai şi Principesa Margareta, pe cerdacul Mănăstirii Agapia, în anul 2011. FOTO: Dan Sofronia

România interbelică sărbătorea, în 10 mai, Ziua Regelui. Despre Mihai I îşi amintesc doi nemţeni, care au avut prilejul să îl cunoască.

Ştiri pe aceeaşi temă

Data de 10 mai avea o însemnătate deosebită pentru România de până la 1945, în această zi fiind sărbătorite trei evenimente importante: sosirea la Bucureşti, în 1866, a principelui Carol de Hohenzollern - Sigmaringen pentru a fi încoronat ca domn al ţării, cinstirea, în 1877, a zilei în care a fost emisă proclamaţia Senatului către Imperiul Otoman, marcând astfel începutul Războiului de Independenţă şi ceremonia de încoronare, în 1881, a Regelui Carol, România devenind astfel regat.
 
Ziua naţională se sărbătorea tot la 10 mai, fiind interzisă în 1917, după ocupaţia germană, pentru ca din 1947 să nu mai aibă nicio semnificaţie, după abdicarea Regelui Mihai I. 
 
Abia după evenimentele din decembrie 1990 a început să se vorbească despre ce au însemnat regii pentru ţară, iar ultimul monarh a vizitat România şi chiar s-a stabilit aici, când cei aflaţi la putere i-au permis acest lucru. 
 
În călătoriile sale prin ţară, Regele Mihai I a ajuns de câteva ori şi prin judeţul Neamţ, fiind legat de acest ţinut, pentru că în anii copilăriei şi adolescenţei a petrecut verile la Domeniul Coroanei Bicaz. Lucru care nu a fost uitat, fiind numeroase mărturii despre aceste vizite, plus că destui nemţeni au fost botezaţi sau cununaţi de membri ai familiei regale. Una dintre mărturii, consemnată în presa judeţului, este cea a Ruxandrei Branişte, din Bicaz, care în tinereţe a lucrat la domeniul de la Bicaz. 
 
Era tânără pe atunci, la fel ca viitorul rege Mihai. Aceasta relata despre cum era sărbătorită Ziua Regelui în perioada interbelică, cum a luat contact cu membrii familiei regale şi înâlnirile cu Mihai I la Bicaz, înainte şi după 1989. 
 
Trebuie menţionat că, în anii din urmă, pe 10 mai, se organizau în Neamţ diverse manifestări cu prilejul Zilei Monarhiei - Ziua Regelui, dar acestea n-au mai fost posibile în 2020, în contextul epidemiei de coronavirus.
 

„Mă cunoaşteţi Majestate? Eu sunt Ruxandra de la Palat“

Titlu într-un cotidian nemţean, cu prilejul unei vizite a regele Mihai şi reginei Ana. FOTO: Dan Sofronia

Vom relata ce povestea Ruxandra Branişte, care în anii '40 făcea parte din personalul care asigura tot ce ţinea de administrarea Palatului Regal din Bicaz. 

„Ziua de 10 mai era sărbătorită la Bicaz de către şcolari, mai ales, care organizau serbări speciale şi defilau prin faţa Palatului Regal. Cântau «Trăiască Regele» şi, îmbrăcaţi frumos, arătau lumii bucuria din sufletele lor tinere. Şi adulţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare, în costume naţionale şi mergeau la plimbare sau la o bere. Ce mai, era frumos. La Palatul Regal, noi, personalul, nu pot spune că făceam lucruri deosebite cu acest prilej, dar mâncarea era bună întotdeauna, iar grija pentru administrare o aveam mereu. Era ceva normal“, îşi amintea, destăinuindu-se unui gazetar de la Monitorul de Neamţ, femeia. 
 
În ce priveşte prezenţa familiei regale la Bicaz, aceasta povestea că a avut prilejul să se afle în compania viitorului rege Mihai şi a reginei mamă Elena în mai multe rânduri, cu prilejul vizitelor aici: „Au venit la Bicaz de mai multe ori. Stăteau câte o săptămână, două, pentru că le plăcea. Domeniu era şi la Borca, dar aici le plăcea. Regina mamă Elena era o femeie extraordinară, se purta frumos cu noi, iar pe fiul ei îl îndemna să-şi găsească de treabă pentru a nu pierde timpul. Mi-aduc aminte că Mihai se ducea la moară (un generator de curent electric - n.r.) şi îi dădea drumul pentru a vedea cum funcţionează. Nouă, celor tinere, Regina mamă Elena ne spunea să mergem să vorbim cu Mihai, că eram de-o vârstă, dar eram ruşinoase, râdeam pe înfundate şi n-aveam curajul să-l vizităm. Ce vreţi, eram nişte ţărăncuţe de la munte“. 
 
Peste ani, tocmai în 1997, când Mihai I a revenit la Bicaz, cu prilejul primului său pelerinaj postdecembrist prin ţară, Ruxandra Branişte l-a întâmpinat în centrul Bicazului, rupându-se din mulţime şi adresându-i câteva vorbe. 
 
„Mă cunoaşteţi Majestate? Eu sunt Ruxandra de la Palat, cea pe care îţi cunoscut-o prin anii '40“. „Din nefericire, nu şi-a mai amintit de mine, dar Regina Ana s-a purtat frumos. M-a întrebat ce fac, cum o duc, deşi n-avea de unde să mă cunoască. Păcat că viaţa a trecut aşa repede pentru toţi, iar acum doar amintirile cuibărite în mintea noastră şi acoperite cu colbul unei vieţi ne mai fac să trăim în trecut“, mai rememora Ruxandra Branişte.
 

Naşul meu, regele

Mihai Şerban şi-a cunoscut naşul de botez în 2011, la Piatra Neamţ. FOTO: Dan Sofronia

Despre cel care până pe 5 decembrie 2017 avea să fie ultimul dintre foştii şefi de stat din Europa în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial povestea şi Mihai Şerban, din Zăneşti - Neamţ. 
 
Era născut în 1942, într-o familie modestă, fiind ultimul copil la părinţi, al nouăsprezecelea. Tatăl, greu încercat de condiţiile din timpul războiului, a cerut ajutorul regelui. Şi aşa se face că aşezarea nemţeană a fost martora unui eveniment deosebit. 
 
„Din păcate, puţini îşi mai aduc aminte de acele zile. Din ce mi-a fost povestit, au venit în Zăneşti doi emisari regali, care aveau împuternicirea să mă boteze în numele majestăţii sale Mihai I al României“, spunea Mihai Şerban. Şi mai destăinuia că cu era singurul din famile cu naşi princiari. 
 
Un frate, Neculai, penultimul, născut cu 4 ani înaintea lui, fusese botezat de regele Carol, părinţii având şi un tablou dăruit cu chipul monarhului şi pe care acesta notase câteva cuvinte: „De fiecare dată cînd mă apasă amintirile, îmi apare în ochi un tablou cu regele Carol pe care părinţii îl priveau cu veneraţie. Era dăruit de rege însuşi şi avea pe spate un text scris cu pană regească: «Regele Carol, naşul lui Neculai». 
 
Îşi mai reamintea Mihai Şerban că regele i-a ajutat părinţii şi la construirea unei case, îndulcind atât cât se putea traiul împovărător al unei familii cu 21 de suflete. Anii au trecut, iar istoria a hărăzit ţării un destin dictat de sovietici, regii României fiind un capitol închis. Până în momentul recrutării în armată, Mihai Şerban nu a simţit „apăsarea faptului că fusese botezat în numele lui Mihai I: „Cât am fost copil, subiectul «rege» era tabu. Eu nu întrebam, părinţii nu-mi povesteau. Cu siguranţă ei au avut de suferit, dar nu s-au văicărit niciodată. Şi când credeam că voi răzbate în viaţă, fără să mă izbesc de cel considerat de comunişti duşmanul poporului, a venit recrutarea. Am fost preluat de la Centrul Militar Bacău de un locotenent Benchea, un om pe care n-am să-l uit toată viaţa. M-a simpatizat. Dar datoria era datorie şi a fost nevoit să raporteze superiorilor «legătura» pe care o aveam cu fostul rege. O lună m-au luat la întrebări de la plutonier la colonel, dar n-au reuşit să-mi smulgă simpatiile regaliste pe care le doreau“. 
 
Şi Mihai Şerban avea să încheie astfel: „Nu pot spune că-l am pe rege în sânge. Dar, de ce să mint, îl simt puţin aproape“. Cei doi, un simplu nemţean din Zăneşti şi Mihai I, aveau să se cunoască pentru prima dată la Piatra Neamţ, când regele a vizitat Prefectura Neamţ, cel din urmă oferindu-i naşului un buchet de crini albi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările