Unsprezece orădeni au făcut cumpărături de 300.000 de euro, folosind cardurile unor americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare transnaţională de falsificatori de carduri şi traficanţi de droguri a fost anihilată de poliţiştii orădeni, în colaborare cu cei din Germania, Slovenia şi Austria. Capul grupării este un orădean care a folosit conturile bancare ale unor americani şi a falsificat peste 250 de carduri.

În cursul acestei săptămâni, poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările şi au sesizat prin rechizitoriu instanţa de judecată, cu privire la activitatea unui grup infracţional organizat transnaţional, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi operaţiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică falsificate. „Grupul, format din 11 persoane, a fost iniţiat, constituit şi coordonat de liderii Ciocârlan Dan, de 33 de ani, şi Porcar Tiberiu, de 35 de ani, ambii din Oradea, aceştia impunând fiecărui membru un rol bine stabilit în cadrul grupării infracţionale", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor.

Investiţie de 10.000 de euro

Ciocârlan Dan este acuzat că, în perioada 2008 - 2010, a obţinut din Statele Unite ale Americii, prin metode frauduloase, conturi bancare valide aparţinând unor cetăţeni americani şi, împreună cu Porcar Tiberiu a falsificat peste 250 de carduri bancare, cu ajutorul unor echipamente electronice cumpărate de pe piaţa neagră cu suma de 10.000 de Euro.

Electrocasnice, haine şi ceasuri de lux

După fiecare operaţiune de falsificare a cardurilor, Ciocârlan şi Porcar stabileau care din membrii grupului urmează să le pună în circulaţie, rolul fiecăruia în cadrul „misiunii", ţara, oraşul şi magazinele unde urmau să acţioneze, precum şi natura bunurilor pe care trebuiau să le cumpere prin folosirea cardurilor falsificate de aceştia. În acest scop, Ciocârlan falsifica acte de identitate pe care aplica fotografiile membrilor grupului care aveau rolul de a intra în magazine şi a face cumpărături. Au fost achiziţionate astfel, din magazine de pe teritoriul Austriei, Ungariei, Germaniei, Olandei, Italiei şi Sloveniei, aparatură electronică şi electrocasnică, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de marcă, parfumuri, ceasuri de lux.

„Bunurile achiziţionate în urma tranzacţiilor frauduloase erau transportate în ţară şi ulterior valorificate, iar sumele de bani obţinute erau împărţite între membrii grupului, fiecăruia revenindu-i un anumit procent, echivalent sarcinilor îndeplinite", a spus Alina Dinu.  Valoarea prejudiciului creat de către cei 11 este de aproximativ 300.000 Euro. „Pentru asigurarea recuperării acestuia, procurorii DIICOT au instituit sechestru asigurator asupra mai multor imobile (clădiri şi terenuri) aparţinând liderilor grupului infracţional organizat", a spus Alina Dinu.

Cocaină şi cannabis

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că, în aceeaşi perioadă, liderul Ciocârlan a deţinut fără drept aproximativ 200 de grame de cocaină şi câteva grame de cannabis, droguri de risc şi de mare risc. Acesta este acuzat că ulterior a valorificat cocaina prin intermediul unor membri ai grupului, contra sumei de 70 Euro / gram, iar cannabis-ul l-a oferit „subordonaţilor" săi, pentru consum propriu.

 Cooperare internaţională

Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a grupului, poliţiştii şi procurorii orădeni au cooperat cu autorităţile judiciare competente din Germania, Slovenia, Austria şi cu trei mari companii procesatoare de carduri.

Trimişi în judecată

 Cei 11 membrii ai grupului infracţional au fost trimişi în judecată pentru trafic ilicit de droguri de risc şi de mare risc,  constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv infracţiunile de deţinere de echipamente, inclusiv  hardware şi software, în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinerea şi punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea şi tăinuire.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite