Ungurii din Oradea cer cetățenie maghiară ca să poată pleca fără viză în SUA sau în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 ianuarie 2011, orădenii de etnie maghiară pot aplica pentru cetățenia maghiară, al cărei principal avantaj este calea liberă spre SUA și Canada. Orădenii de etnie maghiară au umplut astăzi Centrul pentru Democrație, unde au primit consiliere pentru obținerea cetățeniei maghiare.

Legea conform căreia cetățenii români de etnie maghiară pot aplica pentru a obține, fără prea multe bătăi de cap, cetățenia maghiară, a intrat în vigoare la 1 ianuarie. La Centrul de Democrație din Oradea, coordonat de către Zatyko Gyula, responsabil cu toate centrele de acest gen din zona Partium, s-au prezentat, până în această dimineață, peste 50 de persoane care vor să dobândească pașaport maghiar. Dacă unii au motivații ce țin de naționalism, alții, mai practici, se gândesc la avantajele documentelor ungurești.

„Principalul atu al cetățeniei maghiare este cel al rădăcinii. Este un act al dobândirii sau redobândirii identității, în cazul celor născuți înainte de 1920 sau între anii 1940 și 1945. Suntem în sfârșit în cadrul familiei. E un lucru sufletesc, de inimă", a spus Zatyko Gyula. Dincolo de aceste aspecte, acesta a precizat că pașaportul maghiar înseamnă drept de muncă nelimitat în UE și intrare fără viză în SUA și în Canada. Potrivit lui Zatyko, în Oradea există circa 50.000 de persoane de etnie maghiară.

image
image

Mândrie

Czarnik Francz (36 ani) este pregătit să aplice pentru noua cetățenie. „M-am simțit întotdeauna ungur. Nu vreau să plec din România, dar aș fi mândru să am cetățenie maghiară", a spus în această dimineață Czarnik Francz.

image

Pașaport spre SUA

Moș Ladiszlau (foto), pensionar în vârstă de 65 de ani, a spus că nu vrea să plece din țară, dar că aplică pentru cetățenie pentru fiii săi. „Fac acest gest în primul rând pentru sufletul meu și apoi pentru cei doi băieți gemeni ai mei, ca să poată intra în SUA fără viză", a spus Moș Ladiszlau.

image

Toate birourile Centrului pentru Democrație din Oradea au fost ocupate astăzi de către persoane care cereau consultanță pentru a deveni cât mai curând cetățeni maghiari.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite