Un tâlhar sătmărean, condamnat la peste trei ani de închisoare, a fost prins în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sătmărean condamnat la peste trei ani de închisoare pentru furturi şi suspect în alte şase cazuri de furt a fost reţinut de către poliţiştii bihoreni. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a spart mai multe locuinţe din zona localităţii Curtuişeni.

Polițiștii din Marghita au avut joi o acţiune, între orele 06.00 - 14.00 pe raza localităților bihorene Popeşti, Curtuişeni şi Tarcea. „În cadrul acţiunii a fost depistat şi reţinut în Arestul IPJ Bihor un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitatea Pișcolt, județul Satu Mare, suspectat că ar fi sustras diverse bunuri din şase imobile şi gospodării de pe raza localității Curtuișeni și Tarcea", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor.

Condamnat

Judecătoria Marghita a emis faţă de cel în cauză un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. „Cercetările în cauză continuă", a mai spus Alina Dinu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite