Tragedie în Bihor. Un copil de 13 ani s-a spânzurat de dorul mamei

Tragedie în Bihor. Un copil de 13 ani s-a spânzurat de dorul mamei

Poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Beiuş au început cercetările la locul tragediei Foto: republikanews.ro

Un copil în vârstă de doar 13 ani din Bihor s-a spânzurat luni, 3 mai, în a doua zi a Paştelui ortodox la doar o săptămână după ce mama lui a plecat de acasă împreună cu fratele mai mic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit ebihoreanul.ro, băiatul de 13 ani s-a spânzurat în podul casei părinteşti din comuna Roşia.

Corpul neînsufleţit al copilului a fost descoperit, luni, 3 mai, în jurul orei 15.00, când rudele băiatului au şi sunat la 112. 

"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Beiuş, care au început cercetările. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei", a declarat, pentru „Adevărul“, Ioana Lascău, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, precizând că în cauză nu există suspiciuni că băiatul ar fi fost victima unei infracţiuni. 

"La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă însă, din nefericire, copilul nu a putut fi salvat", a mai spus Lascău. 
 
Potrivit unor surse din anchetă, băiatul suferise un şoc pentru că mama lui a plecat de acasă în urmă cu o săptămână, împreună cu fratele lui de 11 ani, din pricina scandalurilor generate de soţul ei, lăsându-l pe băiatul de 13 ani şi încă un copil, acasă cu bărbatul. 

Ancheta în caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Vă recomandăm şi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările