Orădenii vor avea două parcuri amenajate, cu aparate de joacă, în zona Xenopol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Ilie Bolojan a avut săptămâna aceasta o întâlnire cu orădenii din zona Xenopol, în faţa Grădiniţei cu Program Prelungit numărul 27. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i consulta pe locuitorii din zonă cu privire la amenajarea a două parcuri.

Orădenii au solicitat ca un parc să fie dotat cu aparate de joacă pentru copiii în vârstă de până la şapte ani, iar celălalt parc să fie destinat şi copiilor mai mari de şapte ani şi să fie amplasat la aproximativ 50 de metri mai sus de primul parc.

Probleme administrative

„La întâlnire au fost dezbătute şi alte probleme administrative care îi preocupă pe locuitorii din zonă, de care reprezentanţii municipalităţii au luat cunoştinţă", se arată în comunicatul transmis de către biroul de presă al Primăriei Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite