O minoră aflată în grija unei fundaţii a plecat în America fără acordul tutorelui. Ce spuns reprezentanţii Protecţiei Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră aflată în grija unei fundaţii a plecat în Statele Unite ale Americii, fără acordul tutorelui. Tânăra nu s-a mai întors în România, ba chiar s-a înscris la o şcoală din America.

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că  o minoră orfană aflată în grija unei fundaţii  s-a dus, în această vară, în SUA, şi nu s-a mai întors.  Conform unei sentinţe judecătoreşti, tutorele legal al minorei este şeful CJ Bihor, care nu ar fi fost informat cu privire la această călătorie şi nici nu ar fi semnat un act în acest sens.

"S-a constatat că minora K.A. al cărei tutore, conform sentinţei civile 191/PC/2006 a Tribunalului Bihor, este preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a părăsit România şi se află şi în prezent pe teritoriul S.U.A., fără o informare şi un acord prealabil al tutorelui", se precizează în comunicatul transmis de către Consiliul Judeţean Bihor.

Potrivit aceleeaşi sentinţe, tânăra era în plasament la o fundaţie din Bihor, care susţine că a prezentat "un aviz favorabil emis de Comisia Pentru Protecţia Copilului Bihor ce funcţionează cu suportul administrativ al DGASPC Bihor, fără a avea acordul tutorelui".

Minora a plecat în excursie cu un reprezentant al fundaţiei care o îngrijeşte şi, ulterior, s-ar fi înscris acolo la o şcoală din America.

Consiliul Judeţean Bihor îi cere demisia directorul DGASPC, Călin Puia, în cazul în care se confirmă faptul că a aprobat ieşirea din ţară a minorei fără acordul tutorelui legal.

Puia susţine că va verifica situaţia, însă nu crede că ieşirea din ţară a minorei s-a făcut în mod ilegal, având în vedere minuţiozitatea cu care Ambasada Statelor Unite la Bucureşti verifică documentele la depunerea cererii pentru viză. El crede că în spatele acestei acţiuni se ascund interese politice.

Şefii CJ au înaintat cazul Poliţiei. “Consiliul Judeţean Bihor a hotărât sesizarea organelor de poliţie şi de urmărire penală, precum şi convocarea de îndată a Comisiei de disciplină a funcţionarilor publici din cadrul instituţiei. Analiza documentelor şi informaţiilor deţinute de Consiliul Judeţean Bihor în legătură cu acest caz sunt de competenţa organelor abilitate sesizate", mai precizează reprezentanţii CJ Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite