FOTO Târgul de carte Gaudeamus şi-a deschis porţile. Orădenii sunt aşteptaţi să descopere cele mai noi şi interesante cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua ediţie orădeană a Târgului de Carte Gaudeamus s-a deschis la Oradea, în Parcul 1 Decembrie. În acest an, onoarei deschiderii Târgului i-a revenit lui Lucian Silaghi, directorul Direcţiei pentru Cultură Bihor

Detalii legate de Târgul Gaudeamus au fost oferite de către Bogdan Roşca care a punctat faptul că este cel mai mare târg de carte din România, având cea mai lungă tradiţie.

“Orădenii primesc foarte bine astfel de manifestări.  Faptul că în acest an vorbim de 58 de expozanţi aici la Oradea, de faptul că am avut nevoie de un spaţiu de expunere mai mare ca anul trecut, dovedeşte că lururile merg în direcţia cea bună”, a precizat Bogdan Roşca.

La deschidere a fost prezent şi primarul Ilie Bolojan care a îndemnat orădenii să viziteze şi să cumpere cât mai multe cărţi în cadrul Târgului Gaudeamus.

“Sper ca în anii următori acest târg să fie o tradiţie pentru oraşul nostru, iar în zilele următoare cât mai mulţi dintre orădeni să treacă pe la Târgul de Carte”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Ediţia din 2014 a fost un  real succes, iar interesul orădenilor pentru carte s-a consolidat de-a lungul istoriei.

“Ne aflăm la circa 300 de metri de Cetatea Oradea care se află într-un amplu proces de restaurare şi poate în ediţiile următoare va găzdui târgul de carte. Aş pune ediţia din acest an sub mai multe semne. Noi, bihorenii ţinem la brandul Iosif Vulcan. Pe 17 iunie se vor împlini 150 de ani  de când Iosif Vulcan fonda revista Familia. Aş vorbi despree Lucian Blaga care studiat un an la Oradea şi a compus o bună parte dintre poemele care se regăsesc în primul volum de poeme.Oradea culturală este un subiect fosrte generos. Din punctul meu de vedere carvavana Gaudeamus este un templu itinerant al cărţii”, a afirmat Lucian Silaghi.

Programul târgului cuprinde şi alte manifestări. Astfel, azi de la ora 17.00, va avea loc lansarea volumului "Primul război mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi raporturi de gen", autor Ioan Bolovan. Sâmbătă, de la ora 11.30, va avea loc lansarea volumului "Poezia", ediţie de colecţie ce cuprinde opera poetică integrală a lui Mircea Cărtărescu, invitaţi Dan Liviu Boeriu şi Marius Miheţ. De la ora 12.30, va avea loc premierea a opt elevi din regiune, care au făcut performanţă. Unul dintre ei este orădeanul Andrei Vlad Bădulescu, elev al Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu".

De la ora 13.00 la 14.30, orădenii pot participa la un atelier de creaţie, coordonat de către Toth Beata. De la ora 15.00, va avea loc lansarea cărţii "În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962 -2003", invitaţi: Mihai Maci, pr. dr. Alexandru Buzalic, Cristian Bălănean, iar de la ora 16.00, orădenii sunt invitaţi la lansarea cărţii "Facebook. Fabrica de narcisism", autor Teodor Baconschi, invitat Mihai Maci.

În plus, orădenii se pot implica din nou în campania "Cărţile se întorc acasă", prin care sunt invitaţi să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. Volumele donate vor ajunge în biblioteci comunale, în şcoli, în casele celor care au nevoie de ele. Orădenii pot vizita târgul zilnic, între orele 10.00-20.00.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite