Stenograme din culisele şpăgilor pentru nota 5 la UMF Iaşi: „Arăbuţul ăsta e magic, face din c***t bici”
0Mai mulţi studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, dar şi aşa-zişi intermediari ai unor şpăgi, au fost deferiţi justiţiei într-un dosar de corupţie în care procurorii au investigat şi un conferenţiar universitar.
Dosarul „Şpagă pentru nota 5” a fost instrumentat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, şapte persoane fiind trimise în judecată
pentru fapte de corupţie. Vladimir Păun şi Mustafa Abdi (student la UMF) sunt acuzaţi de trafic
de influenţă, în timp ce Andrei Chebac, pentru complicitate la trafic de
influenţă.
Studenţii Ştefan Rareş Ene, Gabriela Cătănoiu, Maria Carla Preda
au fost trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă, la fel ca şi
Petronela Ene, mama primului student.
Printre cei cercetaţi s-a numărat şi
conferenţiarul universitar Cristinel Stan, de la catedra de Anatomie, despre
care au existat suspiciuni că ar fi primit mită. Probele adunate de Parchet au
fost, însă, insuficiente pentru o inculpare.
Primii vizaţi în dosar au fost Vladimir Păun şi Mustafa
Abdi, ultimul student la UMF şi despre care, în rechizitoriu, procurorii spun
că este cunoscut în rândul studenţilor din cadrul UMF Iaşi care are influenţă
asupra profesorilor pentru a-i determina prin remiterea de sume de bani în
valută să emită note de promovare în favoarea studenţilor restanţieri
„Arăbuţul ăsta e magic”
Cunoscut de studenţi pentru relaţiile sale, Mustafa a ajuns să discute cu studenţii trimişi în judecată în acest dosar, unul dintre ei fiind Rareş EneStudent în anul II, Ene era pe punctul de a repeta anul din cauza notelor proaste la examen, având nevoie să promoveze măcar una dintre restanţe. Cu acest gând, a apelat la Mustafa Abdi. Ene a încercat în primă fază să obţină o notă de trecere la Anatomie, An II, Semestru I – materia profesorului Anca S.
În rechizitoriu, procurorii arată că, pe 19 iulie, Mustafa Abdi şi Rareş Ene ar fi încercat să intervină la profesorul Anca S. pentru a-l determina să emită o notă de trecere, însă „abordarea cadrului didactic a fost tardivă, deoarece rezultatele probei practice fuseseră deja transmise la secretariat”. Din acest motiv, Ene s-ar fi reorientat. Tot pe 19 iulie, studentul a susţinut examenul grilă la materia conferenţiarului Cristinel Stan, obţinând 4,96. A doua zi, la ora 9.00, Rareş a mers la Catedra de Anatomie pentru a depune o contestaţie, fiind însă refuzat de Cristinel Stan, pe motiv că ar fi expirat termenul de depunere al contestaţiilor. Studentul nu renunţă, şi îl sună pe Mustafa Abdi, care vine la şcoală şi, potrivit datelor din rechizitoriu, intră în cabinetul lui Cristinel Stan, unde discută în privat.
Între timp, Rareş este sunat de Abdi, care îi spune: „Fii atent, întrebarea 54 de la varianta A e greşită”. Ulterior, Stan îl cheamă pe Rareş Ene în birou şi îl întreabă ce întrebare consideră el că e greşită. Studentul restanţier află tot atunci că nota 4,96 a devenit 5,08. De menţionat că toată această înşiruire de evenimente a avut loc în aproximativ o oră. Într-o discuţie din aceeaşi dimineaţă dintre Rareş Ene şi prietena sa, interceptată de procurori, studentul se laudă că Mustafa Abdi „e magic”. „Băi şi a intrat omul (n.r. - Abdi) în cabinet şi face «ia intră tu acum!» Şi am zis ce ai mă! Intră, intră şi am zis cum se numeşte... dar la care se uită ăsta (n.r. - Stan), face ai 5,08! Poftim? Da băiatule, ai 5,08! Ce mai vrei? (...) A, că nu ştiu ce, m-a luat, m-a pulit un pic, da băiatule, tu ai 5,08. Pfai mamă!”, se lăuda Ene la telefon, acesta spunând şi că trebuie să îl cinstească pe Abdi. Avocatul acestuia, Adrian Goesler, a refuzat ieri să comenteze acuzaţiile Parchetului.
Cum a scăpat profesorul
Conferenţiarul Stan a fost suspectat atât pentru fapte de
luare de mită, cât şi pentru fapte de abuz în serviciu, toate acuzaţiile fiind
clasate deoarece nu au existat probe suficiente pentru o incriminare. În
rechizitoriu se menţionează că Stan a întocmit în 20 iulie documentul
„proces-verbal încheiat azi 20.07.2017”, pe care l-a semnat atât „în clar, cât
şi indescifrabil”, potrivit rechizitoriului. În cuprinsul respectivului act se
arată că reevaluarea s-ar fi făcut „la sesizarea studenţilor”, după ce s-ar fi
constatat că la varianta A (cea pe care o susţinuse Ene), întrebările 54 şi 20
nu ar fi fost corect formulate. Deşi la momentul iulie 2017 procurorii
începuseră deja investigaţia, ba chiar obţinuseră şi autorizarea unor interceptări
telefonice, anchetatorii au ridicat documente de la UMF abia în data de 12
octombrie. Nu au găsit printre acele documente şi presupusele sesizări ale
studenţilor.
„În aceste condiţii, pentru a crea aparenţa existenţei unor
contestaţii care în realitate nu fuseseră formulate de studenţi, cadrul
didactic Stan Cristinel, în exercitarea atribuiţiilor de serviciu, a întocmit
un înscris sub semnătură privată, intitulat proces-verbal, în care a atestat
fapte necorespunzătoare adevărului, pentru a conferi legitimitate acţiunii de
reevaluare a testului grilă de la examenul din data de 19.072017”, se arată în
rechizitoriu. Interpelat despre acest subiect, avocatul lui Cristinel Stan,
Liviu Bran, ne-a precizat: „Fiind finalizată ancheta judiciară preferăm să nu
comentăm detaliile soluţiei”. Procurorul de caz menţionează în motivarea sa că
presupusa faptă descrisă mai sus nu are caracter penal deoarece e vorba de o
încălcare a regulamentelor UMF şi nu a unei legi primare. Astfel, a clasat
fapta, invocând celebra decizie a Curţii Constituţionale, din 2015, ce a
redefinit abuzul în serviciu.
Chiar dacă nu e infracţiune, presupusa faptă a
conferenţiarului Stan poate fi supusă unei anchetei administrative, în cadrul
UMF. „Am aflat din presa de ridicarea acuzaţiilor. Nu s-a iniţiat încă un
demers intern deoarece am aşteptat rezultatul investigaţiilor juridice”, a
transmis aseară profesorul Viorel Scripcariu, rectorul UMF.
Interceptări:
Discuţie între Rareş Ene şi prietena sa, Ema, imediat după ce studentul află că a promovat.
Rareş: Băi, Ema! Arăbuţul ăsta e magic!
Ema: A?
Rareş: Face din c**** bici şi îl face să şi pocnească!
Ema: Ce c**** am mâncat băi!
Rareş: Băi, deci vine, băi Ema, dar eu nu am văzut mă, nu, deci nu există, mă duc gen singur pe p*** mea! Bună ziua că ştiţi că aşa, că vreau, a, am găsit o întrebare greşită între timp!
Ema: Aha
Rareş: Dom’le că aş vrea să fac şi aşa şi aşa, se uită ăsta la mine, nu! Treceţi mai mult, ora a trecut, hai! Şi îl iau pe ăsta, băi nu, hai vino cu mine, băi şi a intrat omul în cabinet o secundă şi face ia intră tu acum! Şi am zis ce ai mă! Intră, intră şi am zis cum se numeşte... dar la care se uită ăsta, face ai 5,08! Poftim? Da băiatule, ai 5,08! Ce mai vrei?
Ema: Aha!
Rareş: Bine, după ce m-a certat şi şi-a bătut p*** de mine, că dom’le n-ar veni unul la mărire cu 8 şi vii tu! Păi i-am zis că eu sunt într-o situaţie delicată, ştiţi complementar, alea, alea! A, că nu ştiu ce, m-a luat, m-a pulit un pic, da băiatule, tu ai 5,08! Pfai mamă. (...)
Ema: Da! Nu că ce, că în facultatea asta Ema nu se fac aşa mânăriile cum vrei tu! Ia uite ca să vezi!
Rareş: Ca să vezi că se fac!
Ema: Dar normal! Eu ce c**** am mâncat!
Rareş: Arabul ăsta le face ceva de...
Discuţie între Vladimir Păun şi un anume Alex, purtată înainte de examenul de măriri. Păun e unul dintre inculpaţii din dosar, acuzat, la rândul său, că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii la profesori.
Vladimir: Na, eu, eu te-am sunat să-ţi spun! N-ai ce să-i faci, că acela dacă mă duc la dânsul cere o căruţă de bani că n-o fost la teste! E mu**t Hurzui!
Alex: Dar tu îl cunoşti pe ăsta?
Vladimir: Da cum!
Alex: Vai de mine!
Vladimir: Păi vezi?
Alex: Dar cu cine face ea Fizio?
Vladimir: Nu ştiu cu cine face Fizio, ăh, cu Hurzui ăsta, Doamne, Fizio, am înţeles Histo! Dar a fost şi ea la dânsul, că e şi bătută în cap!
Alex: Şi?
Vladimir: I-a zis că nu are cu ce să o ajute! Da doar ştii filmul, nu te duci să vorbeşti cu profu, frate, ştii că n-ai fost...
Alex: Eu?
Vladimir: Nu, zic de ea, doar ştie filmul! Tu ştii filmul, nu te duci direct la prof să vorbeşti cu el, mai ales dacă nu a fost la teste, dar, ţi-ai bătut p***! Eu acum am aflat de la cineva, ştii? M-o întrebat dacă am intrare, şi am zis da, când am auzit pentru cine, eh!
Alex: Băi, şi cât costă până la urmă asta, dacă ar fi să vorbeşti cu el?
Vladimir: În mod normal e 200, ştii? Adică cu 200 eu aranjam, la fel, atâta îi dădeam lui, le luam la fraieri 250, dar dacă n-o fost la teste cere, îmi cere 400, 400 şi, 5.