Rugăciune la Sfânta Parascheva. Mărunţişurile „made in China” nu lipsesc din corturile ridicate la Iaşi lângă moaşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rugăciune la Sfânta Parascheva. Hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi aduce anual în oraş câteva sute de negustori care vând pe lângă icoane şi cărţi de rugăciune, mărunţişuri poleite, „made in China”.  Corturile de anul acesta sunt reduse numeric  pentru că municipalitatea a triat oferta negustorilor. Dacă în 2014 peste 300 de comercianţi şi-au vândut marfa, zilele acestea doar 125 de negustori îşi expun obiectele spre vânzare.

Printre obiectele bisericeşti vândute în preajma catedralei mitropolitane din Iaşi, anul acesta şi-au făcut apariţia batistele cu chipul Sfintei Cuvioase Parascheva, husele de telefon împletite şi pernele cu mesaj religios.

Rugăciune la Sfânta Parascheva. Ce brizbrizuri sunt de vânzare

Printre icoane şi cărţi de rugăciuni îşi fac loc totuşi şi cruciuliţe aurite „made in China” sau tincturi aşa-zis miraculoase care aduc vindecarea. Dacă anul trecut oamenii bisericii vindeau tricouri inscripţionate cu mesajul „Am fost pelerin la Sfânta Parascheva de la Iaşi”, în 2015 un vânzător le prezintă pelerinilor o batistă la cinci lei pe care este cusut chipul sfintei. „Sunt din depozitul mitropoliei, deci sigur că sunt sfinţite. Oamenii cumpără batista şi când ajung la sfântă o ating de raclă şi apoi o păstrează ca pe un odor aparte”, explică bărbatul.

image

Într-un alt cort, nişte măicuţe din Neamţ vând pe doi lei o vedere albastră cu fotografia mitropoliei pe care scrie „Amintire de la Iaşi, 14 octombrie 2015. La mulţi ani cu pace şi bucurie”. Călugăriţele de la Mănăstirea Dragomirna comercializează tincturi şi siropuri pentru boli de piele, dureri de stomac, ficat sau inimă.

image

Vizavi, două maici din Oradea vând veşminte preoţeşti. Pe lângă hainele monahale, într-o pungă sunt scoşi la vânzare „Papuci de mers la sfântă”. Pentru 300 de lei, călugăriţele le dau pelerinilor un cadou pentru cuvioasă. „Sunt papucei lucraţi din catifea roşie şi brodaţi cu fir auriu pe care îi vindem celor care vor să-i doneze bisericilor unde sunt moaşte întregi. Preoţii le pun în picioare sfinţilor aceşti papucei, despre care se spune, cum este cazul Sfântului Spiridon, că atunci când îi scot sunt roşi pentru că sfântul merge la cei care îl caută şi face minuni”, spune una dintre monahii.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite