România lucrului prost făcut. Telescaunul din pădure: investiţia din fonduri europene care se amortizează în câteva secole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telescaunul de la Ciric, una dintre cele mai proaste investiţii din ultimii ani, din Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi
Telescaunul de la Ciric, una dintre cele mai proaste investiţii din ultimii ani, din Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi

Una dintre cele mai neinspirate investiţii din istoria recentă a Iaşiului a fost un telescaun construit într-o pădure. Puţinii oameni care aleg să urce în el înaintează câteva sute de metri printre copaci, iar calculele estimative arată că preţul s-ar putea amortiza în peste 400 de ani.

Printre investiţiile realizate din bani europeni la Iaşi, în cadrul exerciţiului financiar precedent, se numără şi un telescaun amenajat de municipalitate în zona de agrement Ciric, de la marginea oraşului, pe o lungime de câteva sute de metri.

Amenajarea zonei de agrement Ciric a a fost începută în anul 2010 şi a costat 10 milioane de euro. Din această sumă, 6,4 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro) a costat realizarea telescaunului. Acesta străbate o distanţă de 360 de metri în 6 minute. La câteva zile de la inaugurare, în mai 2013, telescaunul era deja închis din cauza unor defecţiuni. Viceprimarul de atunci, Mihai Chirica, ajuns în prezent primar al Iaşiului, motiva o eroare la sistemul de frânare. Problema a fost remediată atunci de specialişti dintr-un alt oraş, deoarece la acea vreme personalul desemnat să se ocupe de telescaun nu fusese şi instruit pentru a-l repara.

Inutilitatea investiţiei avea să fie demonstrată de încasările reduse pe care telescaunul le-a produs. În primii doi ani de funcţionare, mai 2013-mai 2015, municipalitatea a obţinut din vânzarea de bilete suma totală de 30.000 de lei. Astfel, doar pentru amortizarea investiţiei, telescaunul de la Ciric ar trebui să funcţioneze timp de peste 400 de ani. Până acum, însă, acesta s-a defectat de mai multe ori, costurile de reparaţii, nefăcute publice de municipalitate, fiind acoperite din bani de la bugetul local.

Într-o intevenţie publică de dinainte de a pierde mandatul de primar, cel sub conducerea căruia s-a realizat telescaunul, Gheorghe Nichita, admitea inutilitatea proiectului. „Recunosc că, da, este o investiţie care nu-şi arată roadele astăzi, dar e posibil ca în viitor să-şi arate roadele. Poate că astăzi nici eu nu pot să explic foarte bine această investiţie că nu se vede utilitatea foarte clar“, spunea Nichita, pentru Digi24.

Cu două săptămâni înainte de redactarea acestui material, printr-o solicitare în baza Legii 544/2001, jurnaliştii „Adevărul“ au solicitat reprezentanţilor Primăriei Iaşi o situaţie actualizată cu privire la costurile pe care le presupune telescaunul de la Ciric, o situaţie a cheltuielilor de personal sau întreţinere pe care municipalitatea le asigură pentru această investiţie. În ciuda insistenţelor, reprezentanţii Primăriei nu ne-au furnizat un răspuns. După 15 zile de la primirea solicitării, Primăria Iaşi ne-a precizat doar că are nevoie de 30 de zile pentru a răspunde solicitării noastre. 

Între timp, mulţi ieşeni care merg pentru a se relaxa în zona de agrement Ciric continuă să evite telescaunul din pădure. Oamenii spun că nu sunt atraşi să plătească biletul de 8 lei pentru cele şase minute de traseu în care văd copaci. „Zona de la Ciric este foarte frumoasă şi foarte utilă pentru cei care vor să-şi petreacă zilele libere şi weekendurile. Însă utilitatea acestui telescaun nu o văd. Distanţa de parcurs e foarte mică şi nici nu prea ai ce vedea de jur împrejur. Nu am fost tentat niciodată să plătesc pentru a urca în el“, e de părere Laurenţiu Stratulat (48 de ani), din Iaşi.

Citeşte şi: 

România lucrului prost făcut. Scandal de zeci de mii de euro: blestemul teilor tăiaţi şi replantaţi pe banii ieşenilor

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite