Regula Balului Mascat Francofon de la Iaşi: costumează-te în actorul preferat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii pot participa joi, 22 martie, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", de la ora 19.00 la Balul Mascat Francofon. Tema acestei ediţii este „Personaje celebre din filme".

Ieşenii au ocazia ca pentru o seară să intre în pielea personajelor preferate din filme. Deghizarea în cel mai îndrăgit actor se va realiza în cadrul Balului Mascat Francofon organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi, joi, 22 martie, de la ora 19.00, în Sala Paşilor Pierduţi.

Cei care îşi folosesc imaginaţia pentru a îmbrăca cele mai reuşite costume şi care se deghizează cel mai original şi mai aproape de personajul în pielea căruia vor să intre vor fi premiaţi la categoriile: Cele mai bune costume masculine, Cele mai bune costume feminine şi Perechea serii.

Actriţa Anamaria Marinca vine joi la Festivalul Filmului Francofon de la Iaşi

Cei care însă nu reuşesc să se deghizeze aşa cum îşi doresc, pot să-şi cumpere una din măştile realizate de studenţii francofoni care se găsesc la standul special amenajat. Costul unei măşti este cuprins între 8 şi 12 lei.

Iaşi: Bal cu draci, îngeri, cavaleri şi fantome (GALERIE FOTO)

Există o soluţie şi pentru cei lipsiţi de inspiraţie. Ca să vină în sprijinul lor, înainte de începerea balului se va difuza un film de prezentare care cuprinde o listă cu toate personajele celebre din filmele tuturor timpurilor, de unde participanţii se pot inspira.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite