Refugiaţi trataţi gratuit în spitalele din România. Ucrainenii bolnavi au început să se prezinte la medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

La spitalele din Iaşi au început să apară diverşi pacienţi sosiţi din Ucraina, care au probleme de sănătate din cauza drumului sau probleme mai vechi, care necesită tratament prelungit.

Spitalele din Iaşi şi din toată România oferă asistenţă medicală gratuită pentru refugiaţii ucraineni care au fugit din calea războiului. La nivelul judeţului Iaşi au fost semnalate deja câteva cazuri de persoane care s-au adresat medicilor, după ce au trecut graniţa. 

Reprezentanţii spitalului „Parhon” din Iaşi spun că se adresează atât pacienţilor care sunt în derularea procedurilor de dializă, cât şi celor care au suferit un transplant renal şi au nevoie de evaluare sau urmărire a stării de sănătate. 

Persoanele care le asigură cazarea şi deplasarea pe teritoriul României sunt încurajate să îi direcţioneze către Spitalul „Dr. C. I. Parhon”. Pacienţii transplantaţi şi care fac dializă în Ucraina pot primi asistenţa medicală de urgenţă şi consultaţii medicale în cadrul spitalului. 

„Înţelegem nevoia urgentă de tratament medical a acestor pacienţi care se retrag din faţa conflictului din Ucraina. Suntem alături de ei şi ne-am exprimat disponibilitatea să îi evaluăm şi să îi tratăm”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 15 din 27.02.2022, privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite, provenite din zona conflictului armat din Ucraina, există un cadru legal pentru oferirea asistenţei medicale pentru refugiaţi. 

Refugiaţii beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitive medicale şi servicii cuprinse în programele naţionale de sănătate curative”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale. 

De asemenea, la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi, în weekend-ul de la finalul lunii februarie s-au prezentat doi pacienţi, alături de părinţii lor. Aceştia prezentau simptome care puteau să indice infecţia cu COVID-19, dar testele rapide antigen efectuate au avut rezultat negativ. Cele două fetiţe care au ajuns la spital erau în vârstă de 4 ani, respectiv 9 luni.

"Până în prezent în UPU au ajuns doi pacienţi din Ucraina. Ambele fetiţe, însoţite de părinţi, nu au pus probleme deosebite, nu au necesitat internare, au fost consultate în UPU unde s-au făcut analize. S-au tratat simptomele şi au plecat acasă cu recomandări. S-au prezentat cu dureri de gât, febră, vărsături, deci patologie frecventă a pacientului de vârstă pediatrică şi mică", a declarat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt de la Spitalul pentru Copii din Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Război în Ucraina. SURSE România, solicitată de statele care trimit armament Ucrainei, pentru tranzitarea teritoriului cu echipamente militare

Lista băncilor care pot fi afectate de sancţiunile impuse Rusiei: Trei sunt printre cele mai mari din România

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite