Patru poliţişti, loviţi sau ameninţaţi cu moartea de un bărbat escortat la Institutul de Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost trimis în judecată pentru ultraj după ce ar fi agresat fizic sau verbal patru agenţi de poliţie.

Gabriel Petrică a ajuns în vizorul anchetatorilor pentru o faptă din data de 26 mai, atunci când, în primă fază, a ameninţat cu cuţitul, în plină stradă, o minoră din localitatea Ciurbeşti.

După ce a fost ridicat de poliţişti pentru a fi dus la spitalul de psihiatrie, Petrică s-a dezlănţuit. „Pe traseul parcurs către unitatea medicală, inculpatul a devenit foarte violent şi, la un moment dat, sărind peste poliţistul local din stânga sa, s-a izbit cu capul de geamul lateral stânga al autospecialei de poliţie, fără a provoca distrugeri autoturismului ori leziuni integrităţii sale corporale, după care i-a ameninţat cu moartea şi cu acte de violenţă pe ceilalţi doi poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Miroslava“, au precizat procurorii. 

La un moment dat, bărbatul chiar a reuşit să îl agreseze pe unul dintre poliţişti, lovindu-l cu cotul. În tot acel timp, a continuat să spună că îi va omorî pe ceilalţi agenţi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite