Patronul „microbuzului morţii“, dat în judecată de un fost angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost angajat al firmei Valcris Trans, de care aparţinea microbuzul spulberat de acceleratul Iaşi - Braşov pe 14 august la Scânteia, susţine în faţa magistraţilor că, în ziua tragediei soldate cu 14 morţi, patronul Ionel Dumitriu era preocupat să-şi rezolve neregulile din firmă.

În cererea de chemare în judecată, Florin Iacob, fost angajat la SC Dio Trans SRL, o altă firmă condusă de Ionel Dumitriu, le-a cerut judecătorilor să anuleze un contract de muncă încheiat de altcineva pentru el, pe societatea Valcris Trans.

Actul falsificat fusese folosit de Ionel Dumitriu pentru a obţine licenţa de transport a societăţii Valcris Trans. Potrivit celor scrise de Florin Iacob în acţiunea de chemare în judecată, în ziua tragediei, când pasagerii microbuzului erau împrăştiaţi pe câmp, Ionel Dumitriu l-a sunat şi i-a cerut să vină imediat la firmă pentru a semna, legal de această dată, contractul de muncă cu Valcris Trans.

Florin Iacob arată că la momentul respectiv a refuzat cererea patronului şi că ulterior a aflat că, de fapt, contractul pe numele său figura încă de pe 10 martie în baza de date a Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi.

Pentru a demonstra falsul, şoferul le-a solicitat judecătorilor să dispună şi efectuarea unei expertize grafologice.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite