Iubită de fotbalist, ordin de protecţie după ce a fost umilită: „M-a dezbrăcat cu forţa şi m-a târât prin casă“

Iubită de fotbalist, ordin de protecţie după ce a fost umilită: „M-a dezbrăcat cu forţa şi m-a târât prin casă“

Andu Moisi nu mai are voie să se apropie de iubita sa la o distanţă mai mică de 150 de metri FOTO Adevărul

Iubita fotbalistului ieşean Andu Moisi a obţinut un ordin de protecţie împotriva acestuia după ce a arătat în instanţă că sportivul ar teroriza-o. Moisi este vizat şi de un dosar penal, fiind cercetat sub control judiciar pentru lipsire de libertate şi distrugere.

Ştiri pe aceeaşi temă

O.H. l-a acuzat pe individ că ar fi terorizat-o în ultima perioadă, câteva dintre acuzaţiile aduse lui Moisi fiind identice cu cele din dosarul în care acesta este acuzat de lipsire de libertate şi distrugere. Ieri, judecătorii ieşeni i-au dat dreptate tinerei, cu menţiunea că decizia nu e definitivă.
 
„Dispune emiterea unui ordin de protecţie pe o perioadă de 6 luni, cuprinzând următoarele măsuri: - obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 150 metri faţă de reclamantă şi de locuinţa acesteia - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu reclamanta“, e decizia judecătorilor.
 
Scandalul dintre Andu Mosi şi iubita sa a erupt în presă după ce sportivul, în prezent fotbalist de liga a III-a la Aerostar Bacau, fost jucator la Poli Iasi, a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost eliberat şi plasat sub control judiciar. În cererea de emitere a unui ordin de protecţie, O.H. (30 de ani) a arătat că a avut o relaţie cu Mosi până în 2019. Cei doi s-au despărţit şi, susţine tânăra, din acel moment fotbalistul ar fi căutat-o de mai multe ori pentru a-şi cere iertare, promiţându-i că se va îndrepta.
 
„În perioada stării de urgenţă am început să vorbesc cu pârâtul mai mult şi am acceptat să ne mai vedem, însă doar ca amici şi nu pentru a relua relaţia de concubinaj. Astfel, pârâtul, la diferite intervale de timp, mă vizita la domiciliul meu“, a precizat tânăra.
 
Apărarea tânărului
 
O.H. a mai arătat că, pe 5 iunie, fata a mers cu Moisi la un grătar, alături de amicii acestuia. După ce a consumat alcool, sportivul ar fi devenit violent cu ea şi ar fi lovit-o cu palmele peste faţă. După ce a umilit-o de faţă cu amicii săi, fata a plecat cu taxi-ul acasă, fiind însă urmată de Andu Moisi. În apartamentul fetei, fotbalistul i-a distrus laptopul şi un telefon mobil, fotografiile depuse la dosar cu aceste bunuri fiind obţinute de „Ziarul de Iaşi“.
 
„M-a lovit din nou, m-a dezbrăcat cu forţa şi m-a târât prin casă, în timp ce îmi adresa injurii şi mă lovea. Nu voia să îmi dea drumul, iar eu plângeam şi ţipam foarte tare, astfel încât vecinii au fost cei care au apelat serviciul 112, în toiul nopţii“, a mai spus tânăra.
 
La dosar au fost depuse şi mai multe mesaje telefonice pe care O.H. le-a primit de la Andu Moisi. De menţionat că unele dintre ele sunt încă din mai, deci dinainte de noaptea incidentului.
 
„Eşti proastă? Scot uşa, proasto! Ieşi şi vorbeşte cu mine, nu fă ca cu curvele (n.r. cacofonia nu aparţine redacţiei). De ce nu ai tupeu să răspunzi? Duce-te-ai la Poliţie“, e doar unul dintre mesajele trimise de fotbalist.

„Clientul meu nu se face vinovat de săvârşirea faptelor descrise în plângerea penală, a fost de acord cu emiterea ordinului, speră să îşi rezolve cât mai repede aceste probleme şi să îşi axeze toată atenţia pe cariera sa!“, a declarat Cristian Curcă, avocatul lui Moisi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: