Iaşi: Trei elevi au fost acuzaţi că au furat bunuri în valoare de 180.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei adolescenţi au vândut icoanele, păturile, farfuriile, statuetele şi aparatură electronică şi electrocasnică în talcioc.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi i-au trimis ieri în judecată pe cei trei elevi pentru furt calificat. Potrivit rechizitoriului, în septembrie  2010 Ionuţ Atudorei. (16 ani), Alexandru Pleşcă şi Alin Ignat (16 ani) au sustras mai multe bunuri dintr-o locuinţă de pe strada Cuza Vodă. Timp de câteva zile cei trei tineri au luat din casă bibelouri, farfurii, icoane, statuete, tablouri, pături şi aparatură electrică şi electrocasnică. Apoi tinerii au vândut bunurile în talcioc.

Citiţi şi:

Iaşi: Doi fraţi au fost ridicaţi pentru şantaj

Proprietarul a văzut că îi lipsesc bunurile de abia în noiembrie 2010, când s-a întors acasă. Ieşeanul a anunţat Poliţia, iar hoţii au fost prinşi în scurt timp.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cei trei elevi au furat bunuri în valoare de 180.000 de lei. O parte dintre acestea au fost recuperate, iar proprietarul s-a constituit parte civilă în dosar cu 176.000 de lei.

Primul termen al procesului va fi pe 15 aprilie la Judecătoria Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite