Iaşi: 43,4 ani de închisoare pentru agresorii bodyguardului lui Kaka

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care l-au bătut în aprilie 2009 pe Cezar Cazacu (30 de ani), fostul bodyguard al golgheterului Kaka şi steward pe stadionul San Siro din Milano, au fost condamnaţi ieri de Tribunalul Iaşi.

Constantin Buzdugan a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare, iar Sergiu Paiu şi Mihai Tudosiea la 8 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Iulian Anea a primit 7 ani şi 4 luni de închisoare, iar Iulian Iancu 7 ani şi 6 luni de închisoare. Vasile Cnej a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

„Prin aceeaşi sentiţă a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infacţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, distrugere, pentru că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate", a declarat judecător Daniela Amancei, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi. Cei şase tineri vor trebui să-i dea şi 120.000 de lei daune morale lui Cezar Cazacu. Decizia nu este însă definitivă.

„Am formulat apel. Clientul meu nu este vinovat de tentativă de omor. El a indicat în declaraţiile date cine a lovit victima", a declarat Robert Amuntencei, avocatul lui Buzdugan.

Citiţi şi:

Unul dintre agresorii bodyguardului lui Kaka a fost prins la Roma

Iaşi: Bodyguardul lui Kaka se vindecă lângă familie

Potrivit rechizitoriului, în aprilie 2009 dupa un scandal în discoteca din Târgu Frumos cei şase ar fi agresat nişte tineri din Hârlău. În localitatea Cotnari, Anea ar fi blocat cu un BMW şoseaua şi nu a mai lăsat să treacă o maşină în care se aflau bodyguardul lui Kaka, Cezar Cazacu şi prietenii sai, Florin Ţuţuianu si Ciprian Bosânceanu. Anchetatorii susţin că din maşina lui Anea au coborât mai mulţi tineri cu bate şi cu o sabie şi s-au năpustit asupra lui Cazacu şi a prietenilor săi. Sergiu Paiu l-ar fi tăiat cu sabia pe bodyguardul lui Kaka de la cot pana la omoplatul stâng. Agresorii i-ar fi lovit şi pe Bosânceanu si Ţuţuianu. În urma incidentului, Cezar Cazacu a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale.

Citiţi şi:

Iaşi: Bodyguardul fotbalistului Kaka era să fie decapitat

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite