Funizorul de căldură din Iaşi dat în judecată pentru datorii de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Marfă cere în instanţă de la Centrala Electrică de Termoficare 5,6 milioane de lei. Primul termen al procesului va fi pe 2 decembrie.

 SNTFM CFR Marfă a cerut judecătorilor Tribunalului Iaşi să oblige CET Iaşi să îi plătească serviciile de transport feroviar. Instituţia, susţine în plângerea adresată instanţei, că în perioada 10 noiembrie 2010- 20 mai 2011 a transportat cărbune pentru furnizorul de căldură, dar nu şi-a primit banii. „Pârâta şi-a onorat doar parţial obligaţia de plată a tarifelor pentru prestaţia executată", a precizat CFR Marfă, în plângerea adresată instanţei.

Citiţi şi:

Noii „stăpâni" de la CET Iaşi se lasă aşteptaţi la treabă

Falimentul CET Iaşi, pasat unui privat

Astfel, CET ar avea de plătit 5,6 milioane de lei, reprezentând contravaloarea transportului de cărbune şi penalităţile aferente.CFR Marfă a precizat, în plângerea adresată instanţei, că a discutat cu reprezentanţii CET Iaşi pentru a-şi primi banii eşalonat. Însă aceştia nu ar fi achitat decât o mică parte din datorie motivând că sunt într-o situaţie financiară dificilă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite