FOTO Clubul de criminalistică, locul în care copiii se joacă de-a Sherlock Holmes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul de criminalistică de la Iaşi FOTO Irina Obrocea
Clubul de criminalistică de la Iaşi FOTO Irina Obrocea

Irina Obrocea, un inginer chimist din Iaşi, a creat un spaţiu în care elevii de gimnaziu pot pune în aplicare cunoştinţe din diverse domenii ale ştiinţei pentru a rezolva cazuri misterioase desprinse din romanele poliţiste.

În fiecare sfârşit de săptămână, în laboratoarele de la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din Iaşi, micuţi costumaţi asemenea unor experţi în criminalistică rezolvă cazuri demne de atenţia lui Sherlock Holmes. Ochii curioşi oferă ipoteze la scenariile propuse de Irina Obrocea, coordonatoarea Clubului de criminalistică. Ideea unui asemenea club de ştiinţe aplicate i-a venit Irinei Obrocea în momentul în care căuta activităţi creative pentru copilul ei.


„Practic, doream un loc altfel, în care să-şi poată manifesta creativitatea, spontaneitatea şi liberul arbitru. Ca urmare, în momentul în care am decis să urmez un master în Criminalistică, eu fiind de profesie inginer chimist, ideea a venit în mod firesc, criminalistica fiind un domeniu nu doar incitant, dar care necesită cunoştinţe din multe domenii de activitate: chimie, biologie, fizică, antropologie. Mi-am propus ca acest club să fie unul distractiv, interdisciplinar, în care copiii să se poată exprima liber, să fie ei înşişi, fără a fi evaluaţi cu note sau calificative“, explică Irina Obrocea. La club iau parte elevi curioşi şi pasionaţi de ştiinţele exacte.

 
Cum decurge întâlnirea de la Club
Un curs durează aproximativ două ore şi se bazează în principal pe munca în echipă. Li se transmite copiilor un scenariu care implică intervenţia unei echipe de criminalişti. Micuţii sunt lăsaţi singuri în jur de cinci minute, timp în care propun o strategie de acţiune, pe care o prezintă instructorilor. Se pun la punct câteva detalii, se alege şeful echipei, după care copiii se deplasează la locul faptei, denumit „crime scene“. Acolo, copiii izolează zona, se echipează corespunzător, vizualizează probele existente, după care se emit primele ipoteze cu privire la faptele petrecute.


„Aici, creativitatea şi imaginaţia copiilor sunt fără limite, fiecare dintre ei prezintă o ipoteză proprie, inclusiv apariţia unor OZN-uri. Foarte important este faptul că în această fază nu există ipoteze greşite, fiecare copil fiind încurajat să spună absolut orice consideră relevant sau important. Este interesant că, privind aceleaşi probe, fiecare dintre ei vede lucrurile în mod diferit, dar cu propriile argumente, ceea ce este extraordinar“, a explicat coordonatorul.

Apoi, copiii prelevă şi ambalează probele găsite la faţa locului, se iau amprentele de pe geamuri, uşi sau alte zone de interes, se strâng trusele şi alte materiale dispuse în zonă şi se merge în laborator unde sunt analizate probele. „Se emit concluzii şi dacă scenariul o permite interogam suspecţii şi găsim «vinovatul»“, a punctat Irina Obrocea.

Clubul de criminalistică de la Iaşi FOTO Irina Obrocea

Copiii au la îndemână o trusă „magică“, din care nu lipsesc echipamentul de protecţie (combinezon, mănuşi, papuci de protecţie bonetă şi mască), lămpi UV, pixuri cu cerneală invizibilă, kituri de identificare rapidă, trusă de amprentare, pulberi şi pensule pentru revelarea amprentelor şi folii de prelevare. „Am conceput aceste truse având ca model o trusă criminalistică profesională, dar adaptată la lucrul cu copiii“, a menţionat Irina Obrocea. Dacă la început era un număr egal de fete şi de băieţi, în momentul acesta vin mai multe fete la clubul coordonat de Irina, iar din observaţiile ei, reiese că băieţii sunt mai concentraţi pe partea practică, iar fetele – pe analize şi interviuri.


„Au nevoie să fie încurajaţi“
Potrivit Irinei Obrocea, cea mai îndrăgită activitate a tinerilor este cercetarea la faţa locului, datorită caracterului de noutate, iar în astfel de situaţii, ei îşi pot pune în valoare inteligenţa şi imaginaţia. Alte activităţi preferate sunt prelevarea amprentelor, experimentele chimice, dar şi protecţia datelor pe computer. „În calitate de consilier vocaţional, este foarte important pentru mine ca adolescenţii, dar şi copiii care vin la club să-şi cunoască şi să-şi pună în valoare acele aptitudini pe care le au în mod real şi evident. Avem un copil foarte talentat care a desenat un portret robot excepţional, copii pasionaţi de fotografie, chimie sau informatică. Ei au nevoie să fie încurajaţi în acel domeniu în care puterea lor creatoare este fără limite. Acest fapt duce la o creştere a stimei de sine, a încrederii în propria persoană, a conştientizării valorii pe care o au“, a transmis coordonatorul clubului.

Participarea la aceste activităţi este şi o pregătire pentru viitoarele profesii ale tinerilor ieşeni: „Nu ştim ce profesii vor dispărea sau ce noi profesii vor apărea, de aceea, ce ar trebui să facem noi în acest moment, ca adulţi, este să-i încurajăm să fie curioşi, nu contează în ce domeniu, important este să le placă. Probabil că în viitorul nu foarte îndepărtat vor apărea mai multe profesii interdisciplinare, de graniţă, unde vor fi necesare cunoştinţe din multe domenii. Criminalistica este un astfel de domeniu, de aceea îmi este şi uşor să le propun diverse subiecte sau scenarii care să cuprindă informaţii diverse“.

image


Totodată, tinerii exersează spiritul critic şi munca în echipă: „Un alt lucru foarte important este să-i pregătim nu doar pentru profesie, ci şi pentru viaţă. Să ştie să analizeze orice informaţie, să citească cu atenţie un contract, să identifice şi să evite manipularea, să renunţe la prejudecăţi, clişee, stereotipuri şi să gândească cu propriul creier. Să-şi găsească propriile valori, propriile vise, să creadă în ele şi să le urmeze. Sunt sprijiniţi să conştientizeze importanţa muncii în echipă, faptul că fiecare dintre noi este foarte bun la ceva, dar doar împreună putem realiza lucruri cu adevărat măreţe. Să avem curajul să ne exprimăm propriile opinii fără frica de a greşi, să le ascultăm şi să le respectăm pe ale altora“.  


În organizarea şedinţelor de la Club, Irina Obrocea este ajutată de colegii de la masterul de Criminalistică, iar pe durata verii, îşi doreşte să facă o şcoală de vară în criminalistică şi workshop-uri pentru copiii de liceu. Profesoara consideră că, pentru a îndrăgi o ştiinţă exactă, trebuie fie să te pasioneze, fie să-i vezi aplicabilitatea: „Chimia este extraordinar de frumoasă, practic tot ceea ce este în jurul nostru este chimie. Ce ar trebui să facem este să o prezentăm şi să o integrăm în viaţa copiilor într-un mod în care ei să-i înţeleagă importanţa“.

Citeşte şi:

Antreprenor de pe băncile şcolii. A creat în timpul liber o aplicaţie care pune la treabă poliţia

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite