De ce sărăceşte România: 200 de companii au păcălit bugetul de stat cu peste 300 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii celor 200 de companii nu au achitat dările la bugetul de stat
Reprezentanţii celor 200 de companii nu au achitat dările la bugetul de stat

200 de companii şi instituţii din judeţ sunt datoare la bugetul statului cu peste 317 milioane de lei. O statistică a Finanţelor arată că valoarea datoriilor propriu-zise este aproape la fel de mare cu cea a accesoriilor.

Conform reprezentanţilor Finanţelor ieşene, multe dintre datoriile companiilor aflate în topul restanţierilor nu vor fi recuperate niciodatã. „În cazul arieratelor recuperabile se procedeazã conform normelor din Codul de procedurã Fiscalã: se trimit popriri, somaţii, sechestre. Aceste arierate devin nerecuperabile atunci când de la firmã nu mai putem recupera nimic. În prezent, de la unii mai reuşim sã recuperãm din debite, de la alţii, în schimb, nu”, a precizat Maria Ţãran, purtãtorul de cuvânt al DGFPJ Iaşi.

Traseul classic al unei astfel de companii nu este, de obicei benefic pentru economia naţională. Dupã demararea procedurii de insolvenţã, firma sau instituţia intrã în faliment, moment în care Fiscul nu mai poate recupera debitele restante. “Pânã acum nu am avut cazuri de redresare. Dupã insolvenţã, companiile nu îşi mai revin”, a declarat reprezentantul DGFPJ Iaşi.

"Performanţă" de 91 de milioane de lei

Primele 20 de poziţii în clasamentul datornicilor din Iaşi sunt ocupate de companii şi instituţii care înregistrau la începutul toamnei anului trecut debite de peste 2 milioane de lei fiecare. La vârful clasamentului se regăsesc companii şi instituţii care au fiecare datorii de peste 10 milioane de lei.

Fruntaşã în top este compania UBEMAR SA, cu datorii care se ridicã în prezent la 91.056.986 de lei. Din aceastã sumã, doar 32 de milioane sunt reprezentate de debite, restul de 58,6 milioane fiind constituite de accesorii. Compania specializatã în fabricarea autovehiculelor de transport rutier înregistreazã, conform ultimei situaţii financiare anuale, un numãr mediu de 143 de salariaţi şi o cifrã de afaceri netã pe anul 2011 de 4,3 milioane de lei. De asemenea, pentru anul 2011, compania a înregistrat şi pierderi în valoare de 4,1 milioane de lei.

Universităţi private cu datorii

Pe locul secund în topul restanţierilor este situatã compania Ecolab GmbH cu datorii care însumate sunt de 33,5 milioane de lei. Cu toate cã este înregistratã pe piaţa ieşeanã din anul 2007, compania nu şi-a fãcut publice încã datele fiscale pentru anul 2011.

Cea de-a treia poziţie în topul datornicilor este ocupatã de Regia Autonomã de Gospodãrire Comunalã şi Locativã Paşcani, cu restanţe de 13,5 milioane de lei, debitele reprezentând doar 5,1 milioane din aceastã sumã. Conform ultimului bilanţ fiscal, RAGCL Paşcani înregistreazã un numãr mediu de 179 de salariaţi şi a încheiat anul 2011 cu un profit de 1,3 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a fost de peste 18 milioane de lei, veniturile reprezentând 18.973.057 de lei.

În Top 20 al celor mai mari datornici la bugetul de stat apar în statisticile Finanţelor ieşene atât companii, cât şi instituţii de învãţãmânt. Astfel, cu debite în valoare de 2,8 milioane de lei, pe poziţia a douãsprezecea este clasatã Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Conform ultimului bilanţ fiscal, instituţia de învãţãmânt superior a înregistrat în 2011 pierderi în sumã de 3,9 milioane de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite