Cinematografele,ruinate de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieşenii care merg la Republica se plâng de condiţiile din sală
Ieşenii care merg la Republica se plâng de condiţiile din sală

Cinematografele din Iaşi, Bacău şi Neamţ sunt pasate între edili şi România Film, fără ca acestea să poată beneficia de modernizări.

 Unele cinematografe stau să se dărâme, iar altele au fost închise deoarece nu s-a clarificat încă situaţia juridică a acestora. La Iaşi, România Film trebuia să predea din 2008 Primăriei spaţiile de la Republica, Victoria, Dacia, Copou şi Tineretului. Ultimul dintre acestea a fost închis, fiind revendicat de foştii proprietari, iar cele din Dacia şi Copou au fost închiriate unor societăţi private care le-au dat altă destinaţie. Pentru că municipalitatea nu s-a grăbit să preia clădirile, celelalte două aparţin încă RADEF România Film.


„Aceste spaţii, Republica şi Victoria, este posibil să nu mai fie predate la Primărie deoarece există o acţiune la Curtea Constituţională prin care se cere neconstituţionalitatea legii prin care trebuiau predate autorităţilor locale“, a explicat Elena Incrosnatu, directorul adjunct al RADEF România Film. Aceasta a menţionat că deocamdată, din cauza situaţiei juridice incerte, nu s-au putut aloca fonduri pentru modernizarea cinematografelor. În aceeaşi situaţie sunt şi alte două spaţii din Bacău şi Piatra Neamţ. „Dacă se va stabili că cinematografele vor rămâne la noi, România Film va trebui să investească în acestea“, a completat directorul adjunct.


Pe de altă parte, ieşenii sunt nemulţumiţi deoarece condiţiile din cele două cinematografe lasă de dorit. „Cred că aceste spaţii ar trebui regândite. Iarna trebuie să stai îmbrăcat ca să vezi un film la Victoria, iar scaunele sunt incomode“, a spus Andrei Vârciu, student. Pentru că nu s-a investit în aceste spaţii, clădirile în care cinematografele funcţionează stau să se dărâme peste trecători.


La Suceava se poate


Oficialii suceveni au preluat cele două cinematografe  din oraş, Arta şi Modern, iar pentru cel din urmă au în plan să înceapă lucrările de modernizare anul acesta. „Cinematograful Modern va fi transformat într-o casă de cultură pentru studenţi, iar parterul va rămâne ca sală de cinema. Dorim să demarăm lucrările de refacere în acest an“, a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi. Pentru studiile tehnice s-au alocat anul trecut 400.000 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite