Cine este firma implicată în tragedia de la Braşov. ITM a deschis o anchetă şi investighează accidentul de muncă

Cine este firma implicată în tragedia de la Braşov. ITM a deschis o anchetă şi investighează accidentul de muncă

Accidentul de microbuz a avut loc în judeţul Braşov FOTO Adevărul

Doi şoferi de 58 şi 42 de ani, un cadru didactic şi un copil au decedat după ce un microbuz s-a răsturnat în judeţul Braşov. Firma care opera cursa se numeşte Maxibus Trans, fiind administrată de Ioan Irimescu. Societatea avea licenţă de transport din partea ARR.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi au dechis o anchetă pentru a stabili condiţiile în care s-a petrecut accidentul de microbuz din judeţul Braşov.

Potrivit unor informaţii obţinute de Adevărul, firma care opera cursa se numeşte Maxibus Trans şi avea doi şoferi în microbuzul care se deplasa la Arad, la un festival folcloric. Ambii conducători auto, de 58 şi 42 de ani, au decedat în urma accidentului.

„S-a declanşat o anchetă şi pe linia securităţii în muncă având în vedere că vorbim un accident de muncă, atât în ceea ce priveşte firma de transport cât şi instituţia Palatului Copiilor. LA cele două instituţii sunt două echipe de la ITM şi adună documente urmând să colaboreze cu instituţia similară din judeţul Braşov”, a spus pentru „Adevărul” Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Copiii din autocarul care s-a răsturnat în judeţul Braşov urmau să participe la un festival internaţional de folclor al copiilor organizat în Arad în perioada 17-19 iunie.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, grupul era format din 28 de persoane, copii între 12 şi 17 ani, dar şi profesori de la Palatul Copiilor Iaşi, respectiv de la Colegiul Naţional de Artă „O. Băncilă”. Cele 28 de persoane făceau parte din ansamblul folcloric Hora.

„ISJ a primit de la directorul Palatului Copiilor din Iaşi informaţiile despre accidentul grav petrecut la Braşov. Cu durere şi cu îngrijorare pentru cei implicaţi în accident, vă transmitem că grupul din autocar era format din 31 de elevi şi 2 profesori de la Palatul Copiilor din Iaşi şi de la Colegiul Naţional de Artă «O. Băncilă», componenţi ai ansamblului folcloric HORA, care se deplasau către Arad, pentru a participa la un festival internaţional de folclor al copiilor. Palatul Copiilor încheiase un contract cu transportatorul pentru aceasta deplasare”, au arătat reprezentanţii ISJ într-un comunicat de presă.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: