Câţi bani publici cere un deţinut care spune că a făcut râie în puşcărie. „Şobolanii convieţuiau cu persoanele private de libertate“

Câţi bani publici cere un deţinut care spune că a făcut râie în puşcărie. „Şobolanii convieţuiau cu persoanele private de libertate“

Penitenciarul Iaşi FOTO Inquam Photos Liviu Chirica

Un fost deţinut al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi a dat în judecată închisoarea, dar şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru a cere daune morale pentru condiţiile de detenţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ionel Stoica vrea ca statul să îi achite 10.000 de euro, din bani publici, drept reparaţie morală pentru perioada în care a fost închis. Conform acţiunii, Stoica a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare. El a fost încarcerat în primă fază la Iaşi, acolo unde spune că a avut la dispoziţie un spaţiu individual de 2,25 de metri pătraţi.

„Niciuna din camere nu era dotată cu masă sau scaune, astfel încât mâncarea se servea în pat, generând o igienă greu de menţinut. Camera era dotată cu grup sanitar, dar datorită faptului că cele trei mese zilnice se serveau prin cărarea mâncării pe holuri, din cameră în cameră, şobolanii, gândacii şi ploşniţele convieţuiau alături de persoanele private de libertate. Astfel, toaleta turcească era acoperită în mod permanent de un pet de 2 litri, plin cu apă, pentru ca şobolanii să nu pătrundă în cameră”, s-a plâns Ionel Stoica.

Fostul deţinut a mai spus că a ajuns la spital cu scabie, având nevoie de două săptămâni pentru tratament. El a susţinut că s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor din cameră. Stoica a pierdut procesul în primă fază însă a formulat ape liar dosarul urmează a fi rejudecat de Tribunal, care va oferi decizia definitivă în acest caz.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: