Bucuria lui Vasile Astărăstoae: "Să serbăm, procurorii nu vor mai avea ce să caute în cabinetul medical"

Bucuria lui Vasile Astărăstoae:

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România FOTO Adevărul

Afirmaţia a fost făcută de către Vasile Astărăstoae în cadrul unei şedinţe a Colegiului Medicilor din România, for pe care-l prezidează, imediat după promulgarea legii potrivit căreia medicul nu mai este asimilat funcţionarului public.

Ştiri pe aceeaşi temă

Colegiul Medicilor din România a făcut publice stenograme ale unei şedinţe desfăşurate în data de 3 octombrie 2014. Întâlnirea a fost convocată de şeful forului, medicul ieşean Vasile Astărăstoae, care le-a prezentat colegilor Legea potrivit căreia medicul nu mai poate fi asimiliat categoriei de funcţionar public, fapt considerat drept un succes de către şeful colegiului. 

Ulterior, pe data de 8 octombrie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004. Preşedintele şi-a pus semnătura pe actul normativ, după ce Parlamentul îi refuzase cererea de reexaminare. Articolul problematic, din punctul de vedere al şefului statului, prevedea că, "având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia".

Preşedintele Băsescu a considerat că medicilor li s-ar diminua răspunderea penală pentru "toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale".

Camera Deputaţilor a respins, în 30 septembrie, în calitate de for decizional, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014.

Iată, mai jos, cum a întâmpinat Vasile Astărăstoae vestea aprobării actului normativ. Procesul verbal integral poate fi consultat AICI:

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae (Presedinte C.M.R.):  "La punctul doi al ordinii de zi aş vrea să vă fac o mică informare şi – de ce nu, să serbăm o victorie pe care am obţinut-o. Dupa cum ştiţi, Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta 2/2014 a fost retrimis în Parlament de către Presedinţie, obiecţia fiind că medicii trebuie să fie echivalaţi cu funcţionarii publici, pentru că altfel ar scapă de sub controlul unor organisme cum ar fi Parchetul, ANI etc. Prima bătălie a fost să intre acum, în procedura de urgenţă. Marţea trecută a intrat în Senat – în comisia de specialitate.

A fost discutat punctul nostru de vedere în sensul respingerii obiecţiilor formulate pentru ca profesia medicală nu este de functionar sau functionar public şi punctul de vedere al Ministerului care spunea că punctul de vedere al Preşedinţiei este corect. A fost votata in Senat cu 80 de voturi pentru propunerea noastra; toata motivaţia este făcută de noi. Miercuri a intrat în Senat, a fost votată cu 80 de voturi pentru, 4 împotriva şi 6 abtineri. Luni a intrat in comisia de specialitate (Camera Deputaţilor), a fost aprobata cu un singur vot impotriva, iar marti s-a votat in plenul Camerei Deputatilor cu 284 de voturi pentru, 8 impotriva si 6 abtineri; deci o majoritate mai mult decat zdrobitoare

Aveţi în mapă textul actului normativ (doua pagini din cele 26 ale Ordonanţei, pentru că doar acestea ne interesează pe noi). In aceste condiţii, ordonanta stabileşte că contractul cadru multianual se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentisti, Colegiul Farmacistilor si Ordinul Asistentilor si cu consultarea organizatiilor patronale, sindicale si profesionale reprezentative, din domeniul medical. termenul de reprezentativ este foarte important.

Având în vedere natura profesiei, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. Procurorii nu vor mai avea ce să caute în cabinetul medical, pentru că am avut caz de medic arestat pentru un borcan de 3 kg de miere, în condiţiile în care nu a reclamat nici medicul nici pacientul. Acum legea va fi în mod obligatoriu promulgată. Este o victorie esenţială pentru tot corpul medical – nu se adresează unui segment (laborator, spital, medicină de familie, sistem public sau privat)."

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Paradoxul legii îl ajută pe Astărăstoae: un dosar penal îi poate salva scaunul şefului medicilor din România

Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae după ce acesta a fost condamnat pentru conflict de interese

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările