A plecat în Italia sperând să-şi schimbe viaţa, dar s-a întors pe plaiurile natale. De ce a revenit în ţară

A plecat în Italia sperând să-şi schimbe viaţa, dar s-a întors pe plaiurile natale. De ce a revenit în ţară

FOTO: bzi.ro

Povestea românului pare a fi trasă la indigo cu a multor altora, însă Constantin a decis să lase în spate banii Italiei, pentru plaiurile natale şi dragostea familiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Călinescu este unul dintre milioanele de români care au plecat în străinătate cu gândul de a face banii cu care familia sa să trăiască bine pentru tot restul vieţii. Ieşeanul este însă unul dintre cei care nu au rezistat departe de cei dragi şi s-a hotărât să revină în ţară, renunţând la banii ceva mai mulţi pe care îi câştiga în Italia, pentru dragostea familiei. 

„E greu acolo, fără familie, fără copii. Eu nu am strâns bani cât timp am lucrat acolo. Nu cred că poate toată lumea să strângă bani acolo. Câştigam 1.000 de euro pe lună, cumpăram mâncarea, plăteam cazarea, şi ce mai rămâneau îi trimiteam acasă, la cei 3 copii şi la soţie. Toată lumea spune că viaţa e mai bună în străinătate. În realitate nu e aşa. Asta e părerea mea. Ce am tras acolo, numai eu ştiu. Singur, fără familie, asta a fost cel mai greu. De muncă nu fug, chiar dacă ce făceam eu era greu. Dar nu mă mai duc, pentru că sunt departe de familie. Asta contează cel mai mult. Indiferent ce meserie ai, dacă familia e departe, nu eşti bine, nu te simţi bine”, a spus Constantin, pentru bzi.ro
 
Românul lucra într-o pădure din nordul Italiei, unde alte câteva sute de români tăiau lemne pentru o firmă din zonă. Unii şi-au adus familiile aproape şi au reuşit să continue, însă el nu a mai rezistat dorului. 
 
„Munceam de la 7 la 5, cu o pauză de o oră. Un cumnat de-al meu lucra acolo de ceva timp şi mi-a zis să vin şi eu. Aşa am ajuns şi eu acolo. Munceam la pădure, la tăiat lemnele. Eram în nordul Italiei, unde lucram numai cu români. Eu eram într-o echipă de 10 oameni, dincolo mai era o echipă de 10 oameni. Veneau mulţi români să muncească şi care au mai rămas acolo mulţi ani, muncesc tot acolo. Unii s-au întors în ţară din cauză că erau departe de familie, ca mine, sau alţii s-au mutat cu toată familia acolo. Acum, cel mai bine pentru mine şi familia mea e să stăm cu toţii aici”, a mai povestit Constantin Călinescu pentru sursa citată.
 
Deşi ştia că îi va fi foarte greu să îşi găsească un loc de muncă în judeţul Iaşi, Constantin a avut noroc în cele din urmă, după ce un producător de fructe de pădure a început să facă angajări. 
 
„Nu am reuşit să strâng bani acolo, dar aici am pus ceva deoparte. Soţia mea lucrează tot aici, pentru că în comuna noastră nu sunt locuri de muncă şi fiecare face ce poate ca să trăiască. Agricultura e baza, nu se poate altfel”, a mai spus Constantin pentru bzi.ro. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările