Întâmplare trăită de o stewardesă la bordul unui avion spre Asia. „Aveam impresia că decolez spre Lună. Erau foarte bine echipaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Arhivă
Sursa Arhivă

Multe domenii de activitate au fost afectate în urma pandemiei de coronavirus, printre acestea numărându-se şi transportul aerian. Totuşi încă mai există zboruri care sunt efectuate în această perioadă, ceea ce reprezintă o adevărată provocare pentru toţi cei aflaţi la bord.

Multe zboruri din Europa au fost anulate în perioada stării de urgenţă, în special înspre şi dinspre zonele roşii. Pentru zborurile care însă se mai efectuează în această perioadă s-au instituit reguli stricte pe care trebuie să le respecte atât angajaţii companiilor aeriene, cât şi pasagerii. 

Multe stewardese au rămas la sol în această perioadă, iar cele care încă mai zboară dintr-un aeroport în altul dau piept zilnic cu numeroase provocări. Elena face parte din cea de-a doua categorie. 

„Noi am continuat să zburăm. Am zburat tot timpul ăsta. E greu, dar trebuie să facem asta. Totul depinde de profilul de pasageri. Oamenii sunt foarte recunoscători acum pentru că îi ducem acasă. S-a întâmplat ca unii pasageri să ne mulţumească plângând”, spune Elena în discuţia cu reporterul „Adevărul”. 

Mulţi pasageri sunt precauţi şi urcă la bordul avionului echipaţi corespunzător măsurilor impuse de către autorităţi. 

„Am făcut un zbor spre Asia şi avionul era plin de asiatici veniţi din Europa. Aveam impresia că decolez spre Lună. Erau foarte bine echipaţi, aveau echipament alb din cap până în picioare”, a mai adăugat Elena.

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, anunţă că distanţarea socială în aeroporturi şi avioane este una dintre măsurile care se vor păstra în vederea reluării transportului aerian pentru călători. Comisia Europeană va elabora o serie de ghiduri în acest sens. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite