VIDEO „Triunghiul Bermudelor“ din Munţii Parâng. Locul enigmatic devenit cimitir al avioanelor prăbuşite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona în care s-au prăbuşit mai multe avioane, în Parâng, plină cu resturi ale aparatelor de zbor.FOTO: Lucian Ignat.
Zona în care s-au prăbuşit mai multe avioane, în Parâng, plină cu resturi ale aparatelor de zbor.FOTO: Lucian Ignat.

Un loc din Munţii Parâng a fost transformat într-un adevărat „cimitir al avioanelor”. Aici au rămas împrăştiate printre stânci rămăşiţele mai multor aeronave militare prăbuşite în trecut, unele din anii celui De-al Doilea Război Mondial.

O mulţime de lacuri glaciare, pajişti alpine împodobite cu flori, poieni acunse în păduri aproape neumblate, stânci care taie răsuflarea celor care vor să le cucerească, creste acoperite de zăpadă, aflate în stăpânirea turmelor de capre negre şi panorama unuia dintre cele mai înalte vârfuri din ţară, Parângul Mare (2.519 metri) sunt atracţiile turistice cele mai cunoscute ale Masivului Parâng.

GALERIE FOTO DIN MASIVUL PARÂNG

De-a lungul timpului, muntele şi-a căpătat însă şi un renume mai puţin obişnuit, de „cimitir aviatic”. Parângul a fost locul mai multor accidente aviatice, iar mmărturie stau numeroasele rămăşiţe de aeronave abandonate în zona alpină, într-un loc pe care unii localnici îl aseamănă „Triungiului Bermudelor” - zona despre care s-au născucit o mulţime de poveşti despre dispariţii şi accidente misterioase.

La peste 2.000 de metri, în căldarea Roşiile de la poalele Vârfului Parângul Mare, se găsesc împrăştiate printre „momâile” din piatră şi lacurile glaciare, rămăşiţe a cel puţin două avioane, zdrobite de stânci în deceniile trecute.

„Am urcat într-o drumeţie de duminică pe traseul Refugiul Agăţat spre Căldarea Roşiile şi Zănoaga Stânii de la poalele vârfului Parângul Mare şi, la circa 2.000 de metri altitudine, pe lângă splendoarea acestui ţinut şi a lacurilor glaciare care îl împodobesc, mi-au atras atenţia şi numeroasele resturi de avioane vechi, împrăştiate pe pajiştile alpine: de la bucăţi destul de mari din scheletul unei aeronave vechi şi din fuselaje, la obiecte mici, metalice, unele mâncate de rugină, pe care nu le-am putut identifica. Cel mai mult m-a captivat vederea unui rotor de avion despre care am aflat ulterior că s-a prăbuşit în anii ´60 – o adevărată piesă de muzeu care străjuieşte peste căldările masivului”, spune Lucian Ignat, un tânăr fotograf din Hunedoara.

parang foro lucian ignat

Au vrut să ducă piesele la muzeu


Epavele aeronavelor prăbuşite în masivul Parâng au atras atenţia nu numai turiştilor, dar şi salvamontiştilor şi muzeografilor din Deva. Resturile unuia dintre avioane au rămas pe munte din anul 1965, în urma unui accident aviatic în care ar fi murit cinci oameni.

În iarna acelui an, îşi amintea salvamontistul Dumitru Bârlida, aparatul efectua un zbor secret pe ruta Timişoara  – Craiova, dar a fost prins de furtună, deasupra Parângului, iar pilotul ar fi încercat să aterizeze forţat însă nu a reuşit. Aeronava militară s-a zdrobit de stânci, iar o avalanşă a ucis şi îngropat în zăpadă întregul echipaj. Dumitru Bârlida a relatat că, la scurt timp după prăbuşire, împreună cu alţi alpinişti a urcat pe munte, în ajutorul victimelor, însă după două zile de căutări, autorităţile le-au interzis echipei de alpinişti să continue acţiunea. Au fost aduşi militari de la o unitate din Braşov, care au continuat căutările timp de aproape trei luni, până la găsirea epavei şi a cadavrelor.

Trupurile celor cinci ofiţeri au fost înfăşurate în paraşute şi coborâte de pe munte, împreună cu echipamentele militare. În 2010, salvamontiştii şi angajaţi ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva au urcat din nou în „cimitirul aviatic” pentru a recupera alte rămăşiţe din aeronavă, planul fiind ca acestea să fie expuse la Complexul memorial „Aurel Vlaicu”, din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. Atunci, a fost recuperat motorul şi o parte din fuselaj, însă restul pieselor au rămas pe munte sau au fost luate de turişti şi de ciobanii care au avut nevoie de ele la amenajarea unor stâne.



Tot în 2010, în aceeaşi zonă au fost descoperite resturi dintr-un alt avion militar de vânătoare, german, despre care specialiştii au stablit că s-a prăbuşit în Al Doilea Război Mondial în Masivul Parâng. În 1941, în Cimitirul Eroilor din Petroşani au fost înmormântaţi patru aviatori germani, victime ale unui accident aviatic în Masivul Parâng.

parang



Cea mai recentă tragedie aviatică din Parâng a avut loc în 18 februarie 2005, în zona Polatişte, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj. Un elicopter care transporta furaje pentru animalele din zona montană, la cererea Ocolului Silvic Petroşani, s-a prăbuşit la numai 15 minute de la decolare. Aparatul de zbor a căzut de la joasă înălţime, iar în urma impactului dur cu solul şi-au pierdut viaţa doi dintre cei patru membrii ai echipajului, ceilalţi fiind grav răniţi. Marian Mustaţă, unul dintre răniţi, a reuşit să iasă din epavă, apoi l-a eliberat pe pilot din centura de siguranţă şi l-a târât zeci de metri, prin zăpada care ajungea până la brâu, într-un adăpost de stână aflat din vecinătate. Urmele de sânge rămase în urma acestuia au fost cele care au ajutat echipele de salvare să ajungă la supravieţuitori.

image

Masivul Parâng este principala atracţie turistică a amatorilor de excursii care ajung în Valea Jiului. Munţii Parâng sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, care ajunge la altitudinea de peste 2.000 de metri. În masiv sunt un număr mare de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Mija, Călcescu, Roşiile şi Iezerul Îngheţat. Cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare, are 2.519 metri. Peştera Muierilor, de pe valea Râului Galbena, şi Peştera Polovragi, de pe valea râului Olteţ, completează numărul atracţiilor turistice din zonă, alături de staţiunea Parâng.


Vă recomandăm să mai citiţi:

Sentinţă istorică în dosarul retrocedării a 10.000 de hectare din Retezat către două austriece, după 11 ani

FOTO Explicaţia bizară a tânărului găsit legat cu lanţuri, de trei zile, de un copac într-o pădure din Parâng

VIDEO Panorama fascinantă din Masivul Parâng. Ce îi lipseşte staţiunii pentru a face faţă concurenţei

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite