Un bebeluş de două luni a fost implicat într-un accident mortal petrecut pe DN 66

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş de două luni a fost implicat, azi-noapte, într-un accident mortal petrecut pe DN 66, pe raza comunei hunedorene Băcia. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din oraşul Călan, a intrat cu maşina pe care o conducea, un autoturism  marca BMW, pe contrasens.

A acroşat în plin un coleg din trafic, care circula regulamentar.

În maşina acestuia din urmă se aflau patru pasageri, printre care un bebeluş în vârstă de două luni, un copil de patru ani şi doi adulţi.

În urma impactului cele două autovehicule au părăsit partea carosabilă, iar autoturismul marca BMW s-a răsturnat. Conducătorul auto al acestuia a decedat. Cel de-al doilea şofer, din Vulcan, cel care circula regulamentar, a fost rănit uşor, la fel ca şi cei patru pasageri din maşina sa”, a declarat Adriana Voina din cadrul biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite