Tehnica uimitoare în care au fost create brăţările de aur din Sarmizegetusa. Unele bijuterii aveau 1,7 kilograme

Tehnica uimitoare în care au fost create brăţările de aur din Sarmizegetusa. Unele bijuterii aveau 1,7 kilograme

Brăţări dacice. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Brăţările dacice de aur din Sarmizegetusa regia au fost realizate printr-o tehnică neobişnuită, în ateliere din jurul Sarmizegetusei Regia, arată studiile pblicate de oamenii de ştiinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai faimoase artefacte dacice descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, scoase la iveală pentru prima dată de căutătorii de comori, în perioada 1999 – 2001, în urma activităţilor de braconaj arheologic din situl aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

Mafia aurului dacic, înţesată cu poliţişti şi securişti. Cum s-a transformat Sarmizegetusa Regia în noul El Dorado

Pe urmele aurului dacic dispărut. Cum au ajuns în SUA cele mai preţioase comori furate din Sarmizegetusa Regia

Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase

Cel puţin 24 de brăţări dacice de aur au fost găsite de braconieri, în Sarmizegetusa Regia, iar 13 dintre ele au fost recuperate până în prezent de autorităţile statului român, toate în perioada 2007 – 2011.

Potrivit anchetatorilor, spiralele au greutatea între 700 şi 1.200 de grame (cele recuperate), însă confom unor informaţii aflate la dispoziţa anchetatorilor, unele dintre brăţările cărora le-a fost pierdută urma ar avea şi o greutate de 1.700 de grame.

Cum au fost fabricate brăţările

Un studiu realizat de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, sub titlul „13 din 24… – Brăţările de aur regale dacice de la Sarmizegetusa Regia” oferea detalii despre tehnica mai puţin obişnuită în care acestea au fost realizate.

„Spre deosebire de bijuteriile elenistice târzii sau romane republicane, care au fost realizate din folii subţiri de aur, simple sau decorate prin presare pe un tipar şi unite apoi prin sudare, pentru a li se da un aspect voluminos, sau prin metoda turnării, brăţările dacice constituie podoabe extrem de masive, cu spiralele şi plăcile pline, lucrate prin ciocănire la rece, prin modelarea unui singur lingou de aur de mari dimensiuni. Studiul brăţărilor indică faptul că ele au fost realizate pornindu-se de la nişte lingouri paralelipipedice, cu secţiunea dreptunghiulară, late de circa 25 milimetri, groase de 5-6 milimetri. Lungimea acestora a fost variabilă, oscilând, probabil, între circa 80 şi 140 centimetri”, arăta autorul cercetării.


Brăţări dacice. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Pulberea de aur şi pepitele nu au fost topite până la faza lichidă, ci au fost încălzite la o temperatură în care metalul preţios putea deveni vâscos pentru a putea fi turnat într-un lingou, care apoi să fie modelat prin ciocănire.

„În prima fază, meşterii au modelat, prin lovituri ferme de ciocan, capetele lingoului, creând conturul celor două protome de „şarpe”. După cruţarea suprafeţei destinată celor două plăci, care se află în continuarea capetelor de dragon, s-a trecut la faza următoare a realizării brăţărilor. Cu acest prilej, restul lingoului cu profil rectangular a fost transformat, prin ciocănire continuă, într-o bară lungă şi subţire, cu profil circular La sfârşitul celei de a doua faze a procesului de prelucrare, brăţările brute atingeau lungimi desfăşurate considerabile, care variază de la: 177,2 centimetri la 269 centimetri”, arăta istoricul Ernest Oberländer-Târnoveanu.

A treia fază a prelucrării brăţărilor a însemnat realizarea decorului acestora, cu ajutorul unor unelte cu vârf ascuţit (poansoane), din bronz, prin metoda cerii pierdute.

„Urmele lăsate pe spatele brăţărilor cu ocazia aplicării poansoanelor dovedesc faptul că operaţiunea a avut loc pe o nicovală de lemn, care a permis absorbţia energiei mecanice, transmisă prin loviturile de ciocan. Excesul de metal rezultat prin deformarea plăcii poansonate a fost retuşat, prin ciocănire, fiind plasat pe partea invizibilă a brăţării, în aşa fel încât să nu afecteze calitatea estetică a piesei, chiar dacă aceasta putea să creeze unele inconveniente purtătorului brăţării”, arăta autorul cercetării.

Alte decoruri au fost realizate cu dăltiţe sau diverse unelte folosite de bijutieri la gravuri. În final, piesele brute au rulate pe un tambur de lemn, pentru a căpăta forma plurispiralică.

„Privit din punct de vedere strict tehnologic, procesul de producţie al brăţărilor de aur polispiralice, decorate cu protome de „şarpe” şi palmete poansonate, ne apare mai apropiat de procedeele utilizate de fierarii şi monetarii antici, decât de cele ale bijutierilor civilizaţiilor mediteraneene, ceea ce subliniază creativitatea şi originalitatea operelor meşterilor daci. O altă caracteristică a tehnicilor giuvaergiilor daci, care îi deosebea de contemporanii lor din aria civilizaţiei greco-romane, era aceea că brăţările polispiralice decorate cu protome de dragon şi palmete poansonate nu au fost supuse niciunui proces final de finisare”, preciza autorul studiului.

Aurul din râuri, componenta principală a brăţărilor

Alături de aur de până la 22 de carate, în compoziţia artefactelor au mai fost descoperite, în cantităţi reduse, argintul şi cuprul, dar şi particule de staniu, stibiu, fier, titan, mangan, calciu, potasiu şi bariu. Potrivit unor cercetări, prezenţa staniului indică originea aluvială (din râuri) a aurului şi faptul că brăţările au fost realizate din metalul obţinut din spălarea nisipurilor aurifere. Ipoteza contrazice presupunerea unor arheologi că artefactele ar fi fost confecţionate din monede de aur topite, arată autorul studiului.

„Este extrem de clar faptul că în cazul brăţărilor de aur meşterii daci nu au supus aurul folosit niciunui proces de rafinare ulterioară, operaţiune care ar fi dus la îndepărtarea parţială sau totală a impurităţilor şi a metalelor nenobile sau mai puţin valoroase decât aurul”, mai arăta autorul.

Toate brăţările recuperate de autorităţi erau îngropate direct în pământ la adâncimi de 20 - 50 de centimetri, cu excepţia unui caz în care anticii au amenajat un loc de depunere din dale de piatră.

„Lipsa unor apariţii similare indică faptul că toţi meşterii implicaţi în realizarea lor au rezidat la Sarmizegetusa Regia, executând comenzi destinate numai vârfurilor elitei politico-militare şi religioase ale statului. Foarte probabil că ei au lucrat în paralel sau la un foarte scurt interval de timp unul faţă de celălalt”, arată autorul studiului.

Potrivit istoriuclui, deşi nu toate spiralele purtau urme de utilizare, o parte dintre ele păreau să fie ajustate pentru a fi purtate pe braţe, sub coate.

„Raritatea brăţărilor polispiralice de aur şi argint, decorate cu protome de dragon şi palmete poansonate, cantitatea considerabilă de metal preţios pe care o înmagazinau, ca şi lipsa replicilor lor în bronz, sunt dovezi că asemenea piese au avut o circulaţie extrem de restrânsă, limitată de caracterul lor special. Folosirea acestui tip de bijuterii pare să fi fost restricţionată de practici de ritual şi de semnificaţii politice foarte clare. Versiunea în aur a acestui tip de podoabe care apare numai la Sarmizegetusa ar putea fi un indiciu că purtarea acestora era un apanaj al cercului limitat al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoţi”, mai arată autorul studiului.

Cinci tezaure cu brăţări găsite la Sarmizegetusa Regia

Cel puţin 24 de brăţări spiralice au fost descoperite la Sarmizegetusa Regia

Primul tezaur, care consta în şase brăţări de aur, a fost scos la iveală de braconieri în martie 1999 într-o zonă a Sarmizegetusei Regia numită Culmea Căprăreţei, aflată la 600 de metri de incinta sacră. Toate au fost recuperate de statul român.

Al doilea tezaur care cuprindea 800 – 1.000 de monede Lysimah, cel puţin o brăţară spiralică şi 2.000 monede din argint, ar fi fost descoperit de căutătorii de comori la 300 metri, nord, de zona sacră a cetăţii Sarmizegetusa Regia. Artefactele nu au mai fost recuperate.

Al treilea tezarur a fost descoperit în vara anului 1999, în punctul arheologic Dealul Grădiştii – Sub Muchea Cetăţii, în apropiere de incinta sacră de la Sarmizegetuza Regia. Acolo braconierii au localizat, susţineau anchetatorii, un tezaur alcătuit din două brăţări dacice din aur, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint. Comoara a fost scoasă din ţară cu ajutorul traficanţilor de antichităţi, ajungând în final în SUA. Cele două brăţări au fost recuperate.

În luna mai a anului 2000, braconierii au localizat în „Căprăreaţa”, la baza unei stânci înalte de trei metri, în arealul Sarmizegetusei Regia, o groapă de cult în care se aflau 10 brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea cuprinsă între 930 1.200 grame. Din acest tezaur au fost recuperate până în prezent, trei brăţări.

Al cincilea tezaur care conţinea cinci brăţări de aur a fost descoperit în luna mai a anului 2001, într-o altă groapă de cult amenajată din lespezi de piatră, deteriorată în timp, în zona Sarmizegetusei Regia (punctul „La rezervoare”). Artefacteşe au fost scoase ilegal din ţară, prin vama Nădlac, traficanţii ascunzându-le în rezervoarele maşinilor. Două dintre piese au fost recuperate.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Piaţa înfloritoare a aurului dacic. Cum au fost traficaţi Kosonii din Sarmizegetusa Regia online, în lumea largă

Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat

Tenebrele cetăţilor dacice, dezvăluite de Vladimir Brilinsky, omul care a găsit matriţa unică în lume

Blestemul Sarmizegetusei Regia, lovită de un şir lung de dezastre. Avertismentul sumbru al lui Vladimir Brilinsky nu a fost luat în seamă: „Necazuri vor mai fi!”

Vladimir Brilinsky, obligat să plece din Sarmizegetusa Regia, după 7 ani dedicaţi sitului UNESCO. Omul care a descoperit matriţa unică în lume: „Am fost păcălit!”


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările