Sexul în Evul Mediu. Topul învăţăturilor bizare care ghidau viaţa intimă: de ce prostituatele erau „răul necesar”

Prostituţia era privită ca un „rău necesar”, cei care comiteau păcate sexuale îşi puteau primi iertarea preoţilor prin penitenţe, savanţii erau preocupaţi de găsirea unor reţete contraceptive şi chiar de restaurarea virginităţii, iar homosexualitatea era pedepsită aspru, însă deseori scuzabilă.

Viaţa intimă a comunităţilor din Evul Mediu trecea cel mai adesea prin filtrul Bisericii, arată mărturiile istorice, care ofereau, însă, detalii neobişnuite despre ea. Iată câteva dintre acestea:

Prostituţia – „răul necesar”

Prostituţia era privită de Biserică drept un rău necesar, menită să protejeze femeile oneste de abuzurile sexuale, susţin istorici care au cercetat perioada Evului Mediu. Majoritatea prostituatelor erau femei, provenite din familii sărace, care îşi câştigau exsitenţa vânzându-şi trupul, fie în casele de toleranţă, fie pe străzi. În Evul Mediu, casele de toleranţă din oraşele Europei creştine se bucurau, în anumite perioade, de privilegii, în timp ce femeile care acţionau pe cont propriu erau stigmatizate.

Pe teritoriul actual al ţării, fenomenul prostituţiei era fie privit cu îngăduinţă, fie pedepsit aspru, cu condamnarea femeilor la moarte, în funcţie de epocă. Unele mărturii din secolul al XIV prezentau clanuri de femei prostituate conduse de chiar preoţi. „Mănăstirile de călugăriţe şi călugări nu se deosebeau deloc de casele publice, decât prin aceea că viaţa era mult mai desfrânată încă şi mai îngăduitoare” afirma Auguste Bebel, în volumul „Femeia în trecut, prezent şi viitor”, scrisă în 1900.

Penitenţele – cum îşi câştigau iertarea păcătoşii
Confesiunile către preot despre viaţa intimă a cuplurilor erau întâlnite adesea, potrivit istoricilor, între obiceiurile medievalilor. Oamenii erau încredinţaţi că atunci când păcătuiau puteau primi iertarea mai uşor dacă se confesau preoţilor. Aceştia aveau la dispoziţie numeroase canoane, care reglementau penitenţele la care „păcătoşii” trebuiau să se supună. Posturile îndelungate, recitarea de rugăciuni şi versete, pedepsele corporale şi răscumpărarea păcatelor prin donaţii şi pomeni duceau, potrivit canoanelor, la uşurarea conştiinţei celor care îşi mărturiseau păcatele. Postul negru, cu pâine şi apă, era deseori menţionat.

„Dacă un bărbat păcătuieşte cu soţia sau logodnica altcuiva, el şi ea vor trebui să postească timp de şapte ani, trei doar cu pâine şi apă şi patru după cum îi va spune confesorul său”, arătau canoanele lui Theodore, un arhiepiscop creştin din secolul al VII-lea, copiate şi dezvoltate în secolele următoare. Biciuirea, rugăciunea, aşezarea în genunchi pentru perioade îndelungate şi zilele de post erau canoanele date de preoţi celor care mărturiseau că îşi satisfăceau singuri poftele sexuale. „Sexul diavolesc” cu femei sau animale aduce penitenţa pentru tot restul vieţii, arata un canon bisericesc. Iar le fel de grav era considerat şi sexul oral.

Metodele bizare de contracepţie

Numeroase plante erau folosite de femei pentru contracepţie, iar unele dintre reţete erau cu totul  neobişnuite. Ungerea organului sexual masculin cu catran era considerată o metodă contraceptivă până în secolul al XVI-lea. O altă recomandare era aceea ca femeile să se aşeze deasupra unui morman de cărbuni aprinşi şi să lase furmul acestora să intre în organismul lor. Bucăţi din animale sterile, mâncate sau purtate ca amulete, confereau infertilitate, scriau autorii unor lucrări ştiinţifice din secolele trecute. Reţete intuite de unii oameni de ştiinţă ai vremii au existat chiar şi pentru recăpătarea virginităţii.

Contesa Catherina Sforza, o autoare celebră a secolului al XIV-lea, relata că pentru pregătirea unei astfel de poţiuni de virginitate, femeile aveau nevoie de a distila salvie şi apă într-un alambic, iar apoi în timp, să aplice amestecul rezultat în vagin.

Homosexualitatea – riscantă, dar scuzabilă
Biserica a început să îi pedepsească pe homosexuali din secolele XII-XIII, considerând sodomia un păcat de moarte. Cei care erau prinşi erau ucişi, nu înainte de a fi supuşi torturilor, care implicau arderea de viu, agăţarea în cuşti suspendate, în public, până când mureau de foame şi diverse forme de mutilare. Pravilele voievozilor din Muntenia şi Moldova reglementau astfel de pedepse. „Ioan-vodă (n.r. cel Cumplit) dete o pildă neauzită până atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi; divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian. Sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului; mărşavul episcop fu ars de viu; Ioan-vodă ţinea prea mult, pesemne, la litera dreptului roman", relata academicianul Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Au fost numeroase cazuri când homosexualitatea era acceptată, potrivit unor istorici. „Pederastia, care se extinsese chiar şi la soldaţii tineri din armată, era privită ca un lucru scuzabil, pentru că fusese practicată de greci şi romani, pe care fiecare era încântat să îi imite, însă storcea toate energiile vitale. Cronicarii nativi şi clasici ai vremii descriau acest nenoroc al naţiei, care se deda acestei practici diavoleşti. Un duşman teribil al pederastiei a fost sifilisul care se răspândise în popor ca o plagă”, scria istoricul Leopold von Ranke, despre Italia secolului al XV-lea.

Sfaturi pentru virilitate
Mai multe lucrări dedicate bărbaţilor care doreau să îşi sporească performanţele medievale s-au păstrat din Evul Mediu.

„Un bărbat care vrea să îşi mărească şi să îşi fortifice membrul, pentru a se bucura de contacul sexual trebuie să îl frece înainte de montă cu apă călduţă, până când devine roşu şi extins prin sângele care curge prin el, datorită căldurii. Îl va unge apoi cu un amestec de miere şi ghimbir, frecându-l cu asiduitate. Atunci el se va uni cu femeia şi îi va procura astfel o plăcere încât ea îl va dori din nou. Un alt remediu pentru plăcerea sexuală este un compus dintr-o cantitate moderată de piper, lavandă, galangal şi mosc, transformate într-o pulbere, care este apoi puternic amestecată cu miere şi ghimbir. Folosit de bărbat, acesta îi va permite femeii un sentiment minunat de voluptate”, scria înţeleptul arab Muhammad al-Nafzawi , în lucrarea sa „Grădinile parfumate ale plăcerilor sexuale”, din secolului al XV-lea.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.

Obiceiurile românilor din secolul al XIX-lea: „Abstinenţa este atât de aspră încât nu poţi cumpăra cu aur nicio cană de lapte“

În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.