Misiune dificilă a pompierilor: un bărbat a rămas captiv într-o fântână adâncă, după ce un perete s-a prăbuşit peste el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au coborât într-o fântână adâncă de nouă metri pentru a scoate un bărbat peste care s-a prăvălit un perete al acesteia.

Un localnic din satul Vadu, comuna Râu de Mori, a fost prins, miercuri, sub un morman de pământ, într-o fântână adâncă de nouă metri. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, efectua lucrări de amenajare a fântânii, iar un perete s-ar fi prăbuşit peste el. La faţa locului au fost chemate echipaje ale Ambulanţei şi de pompieri, care în cele din urmă au reuşit scoaterea victimei, în siguranţă.

„Victima a fost extrasă. A venit pe picioare la Ambulanţă. Era conştientă, stabilă hemodinamic, având doar o contuzie de umăr. A fost dusă la spitalul din Haţeg pentru investigaţii suplimentare”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Imagine indisponibilă

„Având în vedere pericolul generat de riscul prăbuşirii altor elemente şi sedimente din fântână , precum şi din necesitatea de a asigura măsurile de protecţie necesare pentru victima şi personalul care a intervenit, intervenţia a durat aproximativ 90 de minute”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Mărturia tulburătoare a mamei care şi-a văzut fiica de 7 ani ucisă de tren. Ce i-a spus fetiţa înainte de tragedie

Accident rutier mortal pe şoseaua Haţeg - Petroşani. Un şofer a pierdut controlul maşinii într-o curbă periculoasă

Accident mortal cu motocicleta în cariera de piatră de la Crăciuneşti: un bărbat s-a prăbuşit într-o râpă


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite