Drumuri naţionale devastate de hoţi. Au furat toate indicatoarele pentru a le duce la fier vechi şi au distrus parcările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi distrugeri au fost semnalate pe drumul european Deva – Oradea, modernizat recent şi pe şoselele naţionale adiacente.

Hoţii s-au întors pe Drumul Naţional 76 Deva – Oradea, după ce în urmă cu câteva zile au furat cu totul mobilierul unei parcări amenajate în timpul lucrărilor de reabilitare a şoselei europene.

„Pe alt sector de drum, DN 76, în zona localităţilor Câinelu de Jos – Fornădia, s-a constatat dispariţia unei bănci şi a mesei amplasate într-o parcare de la km 7+800. Tăblia pieselor dispărute era din lemn, iar postamentul din piatră. Parcarea a fost amenajată în cadrul proiectului de reabilitare a tronsonului Şoimuş – Brad, lucrările fiind recepţionate în decembrie 2017”, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Tot în apropiere de Brad, pe Drumul Naţional 74, adiacent DN 76 au fost furaţi 14 stâlpi şi indicatoarele rutiere aferente, inclusiv indicatoarele de avertizare „Copii” sau „Depăşire interzisă”. Cazurile au fost sesizate către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Imagine indisponibilă

Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele celor mai faimoase tuneluri din România. Drumurile croite sub munţi, cu târnăcopul şi dinamita

Şirul imens de amenzi date firmelor de pe autostradă: „Şoferii circulă inconştient prin localităţi cu maşini ce nu mai pot fi controlate din cauza tonajului”

VIDEO Cea mai riscantă şosea din munţi: drumul care taie versanţii din Ţinutul Pădurenilor, afectat de alunecări


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite