Calvarul tinerilor care dau admitere la Medicină: „În acea săptămână, am dat o roată prin Ardeal, pentru a susţine trei examene, la Cluj, Braşov şi Oradea”
0Mii de elevi cu rezultate bune la învăţătură concurează în fiecare vară pentru locurile în facultăţile de medicină din România. Mulţi dintre ei depun eforturi uriaşe în pregătirea examenelor de admitere, iar pentru a avea succes îşi depun candidatura la mai multe universităţi.
Admiterea la universităţile de medicină din România este pentru mii de tineri unul dintre cele mai grele examene ale vieţii.
Dificultatea ei este dublată de eforturile depuse în pregătirea din timpul liceului, dar şi de calendarul şi organizarea admiterii.
Unii dintre absolvenţi, care şi-au dorit să aibă mai multe şanse de reuşită, au fost nevoiţi să dea trei examene epuizante într-o săptămână, în trei oraşe diferite.
Tatăl unei eleve premiante din Hunedoara a explicat cum a ajuns să facă împreună cu fiica sa de 19 ani turul Ardealului pentru a o susţine la admiterea la Medicină şi ce probleme a întâmpinat.
„Ioana a vrut la medicină la Cluj. De ce?! Pentru că acolo se face carte. Profesorii din Hunedoara nu-i recomandau. Ei nu pregătesc pentru Cluj. Ei garantează oriunde altundeva, dar nu la Cluj. Duşul a venit la simulări. Dar Ioana nu s-a descurajat. Ea vrea acolo! Si s-a pus si mai abitir cu burta pe carte.
A urmat o săptămână de coşmar. In săptămâna aia am dat o roată prin Ardeal şi Ioana a susţinut 3 examene de admitere la medicină. 8 ore de examen. Braşov, unde organizarea examenului a fost execrabilă, copiii chemaţi cu 2 ore înainte de intrat in săli şi ţinuţi efectiv in soare... Deşi alte manuale, alte grile, Ioana s-a prezentat onorabil şi a făcut de un 7. Suntem încă pe listele de aşteptare. A urmat Cluj. Greu, foarte greu. Dacă nu ai pe cineva sa te pregătească în chichiţe, nu prea sunt şanse. Noi nu ne-am permis meditaţii cu universitari. Tensiunea a fost maximă. Deziluzia la fel. Ce-i de făcut?! Ultima şansă, Oradea.
Acolo iarăşi, alte grile, alte criterii de admitere. Ioana a făcut într-o zi toate grilele de acolo! In ajunul examenului. Într-o cameră de motel. Concurenţa... Braşov – 1.200 pe 125, Cluj - 900 pe 300 si ceva, Bihor – 1.100 pe 144. Nu sunt date exacte, dar cam aşa se întâmplă: Braşovul e înainte cu două zile de data în care se dă examenul în centrele mari. Toţi bucureştenii dau năvală. Oradea e cu două zile după. Toţi timişorenii, clujenii şi cei ce au ratat examenul propriu zis, dau năvală. Ioana a luat la Oradea un onorant 8,17. Dar... Degeaba. Nu le poţi atinge pe toate... Azi face 19 ani. Şi nu se dă bătută”, scrie părintele adolescentei de 19 ani.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Candidată la Medicină eliminată din examen după ce a primit un mesaj RO-ALERT