Video Amprenta nocivă a minelor părăsite din anii 2000. Locurile unde nimic nu creşte peste ruinele industriei VIDEO
0
Mai multe foste perimetre miniere din Hunedoara au rămas părăsite, iar în lipsa ecologizării nici natura nu s-a mai putut regenera.
Au trecut aproape două decenii de la închiderea minelor din Munţii Metaliferi şi Munţii Poiana Ruscă, din judeţul Hunedoara.
La mijlocul anilor 2000, exploatările de fier, aur şi argint şi minereuri complexe au fost abandonate, pe măsură ce ultimii rămaşi din miile de salariaţi care mai lucrau aici după 1990 erau nevoiţi să le părăsească pentru totdeauna.
Explozia torpilelor care a cutremurat Teliucul, marea tragedie minieră ascunsă de regimul comunist
La fel ca în cazul combinatului siderurgic din Hunedoara, în urma căruia au rămas peste 100 de hectare de terenuri neecologizate, acoperite cu dărâmături, multe din fostele perimetre miniere au rămas neecologizate, astfel că, pe lângă problemele de mediu pe care le crează, nu au mai putut fi redate circuitului economic.
Deşertul minier de la Teliuc
În anii ´70 exploatările miniere de la Teliuc şi Ghelari, care asigurau o parte din minereul de fier necesar funcţionării combinatului siderurgic din Hunedoara, se aflau în plină expansiune şi ocupau sute de hectare în jurul celor două localităţi, în timp ce reţelele de galerii subterane se întindeau pe zeci de kilometri. Minele s-au închis la începutul anilor 2000, iar multe dintre terenurile, carierele, instalaţiile şi clădirile lor au fost lăsate de izbelişte.
Haldele de la Teliuc. ADEVĂRUL
La marginea satului Teliuc, zeci de hectare din fostul perimetru minier sunt ocupate cu ruine şi dărâmături, iar trei halde de steril care se întind pe aproape 100 de hectare amintesc de amploarea exploatării. Haldele au fost ecologizate parţial în anii 2000. Două dintre ele au fost tasate şi acoperite cu pământ, iar un strat subţire de vegetaţie a crescut peste ele. Urmau să fie plantaţi puieţi de salcâm, însă demersul statului român a fost abandonat din lipsă de fonduri. A treia haldă are aspectul unui deşert de steril, pe care vântul şi apele pluviale l-au modelat de-a lungul timpului. Natura nu s-a putut regenera pe dealurile de steril, iar oamenii nu au mai contribuit la repunerea în valoare a terenurilor contaminate.
Haldele de la Teliuc. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În apropierea haldelor, câteva construcţii rămase din fosta Mină de Est amintesc de vremea în care localnicii îşi câştigau existenţa muncind în subteranele Teliucului. Clădirea din beton a unui vechi puţ a păstrat deasupra ei steaua socialistă, în timp ce în apropiere, intrarea într-o galerie este „blocată” de un gard improvizat din stinghii de lemn. Mai jos, cariera centrală a minei Teliuc a fost inundată începând din anii 2000 şi s-a transformat, cu timpul, într-un uriaş lac de acumulare, a cărui adâncime ajunge la aproape 100 de metri.
Galiţa – amprenta minelor din Metaliferi
Investiţiile în ecologizarea fostelor perimetre miniere din Munţii Metaliferi s-au lăsat şi ele aşteptate în ultimele două decenii.
Cu timpul, după închiderea minelor de aur, argint şi minereuri complexe din jurul oraşelor Brad şi Deva, natura a luat în stăpânire teritoriile ocupate de ruine şi a ascuns tot mai mult urmele distrugerilor din epoca post industrială. Însă natura şi oamenii nu au oprit poluarea pârâurilor care traversează zonele fostelor exploatări.
Gura Barza. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În anii ´70, câmpul minier Barza, întins pe 80 de kilometri pătraţi în zona Bradului, cuprindeau o reţea de galerii subterane care depăşea 500 de kilometri, iar numărul angajaţilor ajungea la aproape 10.000. Peste două tone de aur erau produse anual din minereul scos din adâncurile pământului. Toate minele au fost închise până la mijlocul anilor 2000, iar în prezent, singurele lucruri care ies din subteran şi amintesc de exploatările miniere sunt izvoarele roşiatice, contaminate cu ceea ce localnicii numesc „galiţă”.
Gura Barza. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Un astfel de râu se scurge din galeria minieră de la Barza, traversează satele comunei Crişcior şi se revarsă în Crişul Alb.
La Certej, Săcărâmb, Barbura, Boia Bârzii şi în alte foste localităţi miniere din munţii Hunedoarei, alte izvoare ies prin vechile guri de mină „dau culoare” priveliştilor ocupate de ruine. Apele conţin cupru, fier şi alte metale neferoase, care în contact cu apa formează oxizi cu un nivel ridicat al Ph-ului. În contact cu aerul, compuşii nocivi din galiţă se oxidează, iar apa capătă o culoare roşiatic – maronie, în funcţie de distanţa pe care a parcurs-o de la gura minei. Localnicii le consideră nocive pentru terenurile lor, însă mulţi dintre ei s-au resemnat cu privire la reducerea poluării râurilor.
Se încarcă comentariile...
