Peste 37.000 de giurgiuveni petrec de Sfântul Ion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Bobotează, credincioşii ortodoxi îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, eveniment care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. 37.102 de giurgiuveni din judeţ îşi sărbătoresc astăzi onomastica, potrivit datelor statistice oferite de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu.

Dintre aceştia, mai mult de 22.000 sunt bărbaţi şi aproximativ 15.000 sunt femei. Cele mai întâlnite nume sunt Ion, Ionel, Ioni, Ioana şi Ion.
Cei care au motiv de cinste astăzi vor sărbători alătur de familie sau în cazul celor mai tineri, în compania prietenilor în cluburile şi localurile din oraş. În municipiu, din cei aproximativ 8.000 de giuriguveni care petrec astăzi, mai mult de jumătate sunt bărbaţi.

Trandafiri şi frezii pentru doamne

Florăriile din oraş au fost astăzi foarte solicitate, semn că doamnele care îşi serbează ziua de nume încă apreciază un buchet de flori din partea soţilor, a iubiţilor sau a cunoscuţilor. La modă nu mai sunt doar florile simple, vândute individual, ci şi cele aflate direct în ghiveci. „Am vândut mai multe flori ca de obicei, iar majoritatea celor care au cumpărat au fost bărbaţi. Trandafirii şi freziile au fost cele mai solicitate, dar şi florile cu tot cu ghiveci”, ne-a declarat Elisa Stroe, una dintre vânzătoare.
Marin Lazăr a cumpărat astăzi două buchete de flori. Atât soţia cât şi fiica şi-au serbat ziua onomastică. „Am două fete acasă, şi pe amândouă le cheamă Ioana. Dacă de cadouri nu am bani, măcar câte un buchet de flori să le iau. Amândouă adoră trandafirii aşa că în camera fiecareia se vor regăsi astăzi câteva fire” a spus bărbatul.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite