Pachete cu haine contrafăcute, transportate cu autocarul, confiscate în Vama Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hainele contrafăcute au fost descoperite în două autocare ce veneau din Turcia. Marfa ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti şi Craiova.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, au organizat şi desfăşurat o acţiune în punctul de trecere al frontierei Russe – Giurgiu, marţi, 23 octombrie.

Cu această ocazie, au fost controlate două autocare ce efectuau transport de persoane pe ruta Istanbul-Bucureşti, respectiv  Istanbul-Craiova, „în calele cărora au fost depistate 848 articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de aproximativ 84.800 lei, produse ce poartă însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României şi sunt susceptibile a fi contrafăcute, bunuri ce au fost ridicate în vederea confiscării pentru continuarea cercetărilor”, transmite IPJ Giurgiu.

Poliţiştii au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Pe aceeaşi temă:

Copiii instituţionalizaţi din Giurgiu, „ajutoarele” Poliţiei de Frontieră

Porţiune de drum din Vama Giurgiu, preluată de CNAIR pentru reparaţii


 

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite