Vlad Ene - campion la școală, campion la dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu a împlinit încă zece ani, Vlad are deja un vis mare: să devină avocat şi să danseze în timpul liber

Vlad Ene are nouă ani şi este născut în ziua de Sfântul Dumitru a anului 2000. Este elev în clasa a III-a, la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" din Galaţi. Face dans sportiv de la vârsta de patru ani şi niciodată nu şi-a imaginat că va ajunge premiant la concursuri de dans.

"Cred că pe atunci nici nu ştiam prea bine ce înseamnă un premiu. Am început cu acest sport doar cu gândul de a-mi umple timpul liber sau pentru a face mişcare pentru sănătate", îşi aminteşte tânărul dansator.

În sala de antrenament, a găsit omul potrivit cu care a format imediat o echipă: este vorba despre „eu şi antrenoarea mea", cum îi place copilului să spună.

A fost nevoit, timp de aproape un an, să ia o pauză deoarece antrenoarea a fost plecată în Statele Unite ale Americii şi nu a vrut să-şi găsească alt antrenor. După întoarcerea antrenoarei şi-a reluat activitatea şi abia de atunci a început munca adevărată.

„După cum ştiţi, acest sport se face pe perechi şi, normal, până mi-am găsit colega potrivită au fost necesari ani de cautare şi antrenamente", povesteşte Vlăduţ.

A meritat însă deoarece rezultatele au început să apară, recunoscute prin premii şi cupe. Fiecare premiu câştigat este muncit, iar Vlad este conştient de acest lucru. Chiar îi place să spună : "E uşor să ajungi sus, în vârf, dar e greu să te menţii".

Vlad iubeşte dansul, dar şi şcoala, în egală măsură. Este un elev foarte bun, iar anul trecut a încheiat clasa a doua cu "premiul de excelenţă pe şcoală".

Îşi doreste un viitor plin de succese, în special în domeniul în care visează să profeseze, adică în avocatură, dar şi în plan secund, cel al dansului sportiv.

"Sunt conştient că succesul se câştigă prin multă muncă. Trei zile pe săptămână merg la antrenament şi, de cele mai multe ori, stau şi câte patru ore în sală, iar la sfârşit de săptămână sunt concursurile la care trebuie să ne deplasăm dintr-un oraş în altul", mai spune tânărul dansator.

Din fericire, este aprig susţinut de părinţi, care se simt mai mult decât mândri de Vlad atunci când vine acasă şi cu premii de la concursurile de dans dar şi cu diplôme de cel mai bun elev.

Şi pentru că am vorbit despre premiile obţinute de Vlad la concursurile de dans, se cuvine să amintim locul I la Concursul naţional organizat la Galaţi, între 8 - 9 septembrie 2009, acelaşi loc întâi la concursul naţional de la Râmnicu Sărat din acest an şi locul secund la concursul naţional organizat la Brăila la începutul lunii mai.

Ce-i place?

Îi place să cunoască oameni noi, să se plimbe, să descopere locuri noi. Îi place foarte mult istoria şi să citească. Iubeşte oamenii şi de la fiecare învaţă câte ceva. Şi, ca orice bărbat, adoră fotbalul şi maşinile.

Ce nu-i place?

Nu îi place să fie criticat pe nedrept şi acuzat. Nu îi mai place să fie comparat cu alţii pentru că, spune el, fiecare are ceva bun sau ceva rău în el. În plus, nu îi place să fie jignit.

Întrebări şi răspunsuri :

Ce simte dansatorul din tine atunci când câştigă un concurs?

Păi, sunt mulţumit că am reuşit să duc până la capăt pregătirea de luni de zile. Sunt fericit şi pentru că văd mulţumire pe chipul părinţilor mei şi îi văd că sunt mândri de mine. Şi nu în ultimul rând, sunt fericit că i-am învins pe alţii, pentru că într-un concurs trebuie să fie doar unul singur pe primul loc.

E mai grea şcoala decât dansul ?

Nu pot să vă spun, pentru că eu încerc să le acopăr pe ambele cu succes. Până acum mi-a ieşit! Trebuie să învăt pentru că altfel nu pot visa la o carieră în avocatură.


Profil:

Născut: 26 oct 2000, Galaţi

Studii: elev, Şcoala 28 Galaţi

Stare civilă: necăsătorit

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite