VIDEO: Gropile au rămas, banii pentru mixtură asfaltică s-au dus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asa arată gropile de la intrarea pe Faleză după ce s-a folosit mixtura asfaltică
Asa arată gropile de la intrarea pe Faleză după ce s-a folosit mixtura asfaltică

Mixtura asfaltică folosită deja în această iarnă nu a fost bună de nimic. În luna decembrie s-au achiziţionat 60 de tone de mixtură rece pentru astuparea găurilor din asfalt. O parte a fost folosită imediat, dar nu a rezistat

Gropile din asfalt de pe aproape toate străzile din Galaţi i-au adus pe şoferi la limita răbdării şi a puterii de plată a reparaţiilor. Timpul trece, gropile se măresc, iar avariile autoturismelor se înmulţesc. Zonele care au au devenit aproape inaccesibile s-au înmulţit, unul dintre numeroasele exemple elocvente fiind prima parte a străzii Oltului, la intrarea de pe prelungirea Brăilei.

IMAGINI VIDEO de pe strada Oltului:


În 7 ianuarie, într-un comunicat de presă al viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, se anunţa achiziţia a 60 de tone de mixtură, „pentru a acoperi şi iarna suprafeţele din carosabil degradate (tasări, surpări) care pun în pericol siguranţa circulaţiei".

Preţul de achiziţie a fost de 71.536, 37 lei (cu TVA). Tot atunci se anunţau primele zone în care s-a folosit o parte din respectiva mixtură: zona Voxcenter, Bd. Cloşca (inelul de rocadă), Bd. Galaţi, Bd. Dunărea, Str. Siderurgiştilor de pe Brăilei până la General.


Pe Bulevardul Galaţi, de la pod şi până la intersecţia cu strada Oţelarilor, efectul a fost zero, şoferii care trec zilnic pe acolo având parte continuu de aceleaşi gropi, dar tot mai mari. Mixtura nu a rezistat deloc!


La ieşirea din strada Prelungirea Coşbuc în Bulevardul Falezei, pe breteaua virajului dreapta, către Bac, traficul a fost blocat aproape o zi întreagă, pentru a se acoperi şanţul şi gropile foarte mari rămase în urma lucrărilor din programul ISPA. Mixtura asfaltică nu a rezistat nici măcar 24 de ore, a doua zi spre seară şanţul cu gropile sale arăta exact la fel ca înainte de peticire.

image

"Am fost pe aici în ziua aceea, când se lucra la acoperirea gropilor la intrarea pe Faleza. Gropile au rămas. La fel e peste tot, jale. La o altă intersecţie, cea de la Baia Comunală, sub privirile mele am văzut trei ropţi rupte, o groapă cu un diametru de aproape un metru, adâncă, când plouă nu ai cum să ştii ce e dedesubt", a povestit Paul Petrea (FOTO) , un şofer de 21 de ani care locuieşte pe strada Traian.

IMAGINI VIDEO de la intersecţia Prelungirii Coşbuc cu bd. Falezei:


Bani publici cheltuiţi aiurea pe o mixtură neperformantă şi probabil netestată înainte de achiziţie. Cine plăteşte pentru risipă? Contribuabilul, evident, cu o cotă suplimentară din partea celor care sunt şi şoferi şi care, pe lângă reparaţiile maşinililor „rupte în gropi", mai plătesc şi taxa de drum inclusă în preţul carburantului.

image


Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco susţine că mixtura a fost totuşi testată, de către Ecosal, responsabilitatea revenind astfel firmei care are contractate lucrările de balastare. "Mixtura a fost testată de cei de la Ecosal. Pot doar să vă spun că pe străzile unde s-a pus mixtură rece, în luna decembrie, nu s-au produs gropi, cel puţin acolo unde am verificat personal. De exemplu, pe străzile Jiului, Carnabel şi Portului am verificat şi nu sunt niciun fel de probleme", a declarat Ciumacenco.

Acum se aşteaptă uscarea asfaltului

Acum, folosirea mixturii inutile a fost oprită. S-a renunţat pentru că operaţiunea nu se poate realize decât pe asfalt uscat, deşi la finalul lunii decembrie nu s-a pus problema la fel.
"Vom putea repara aceste străzi numai după ce vremea ne va permite. Ca să pot folosi mixtura rece trebuie ca asfaltul să fie uscat, altfel nu se poate realiza această operaţiune. Ştiu că sunt probleme în tot oraşul, pe toate străzile importante. Dacă nu este uscat pe jos, degeaba pun. Nu se lipeşte. În clipa când avem două-trei zile să se usuce asflatul, se trece la treabă", a declarat Ciumacenco.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite