Tradiţie întreruptă: La aniversarea centenarului, o şcoală din Tecuci va fi închisă

Şcoala gimnazială nr. 9 din cartierul tecucean Cernicari are tot mai puţini elevi. Cei 70 de elevi rămaşi la această unitate de învăţământ vor fi transportaţi zilnic cu microbuzul la Şcoala nr. 6 din centrul oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scăderea populaţiei şcolare, dar şi plecările masive ale românilor la muncă în străinătate afectează şi Şcoala numărul 9 din Tecuci, o unitate de învăţământ cu tradiţie, care a împlinit recent 100 de ani de la înfiinţare.

Pentru că ajuns să aibă doar 70 de copii la clasele I-VIII, Şcoala Gimnazială „Ilie Matei" din Cartierul Cernicari, a intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar pentru restrângerea activităţii.

Aşa se face că, începând cu anul şcolar viitor, elevii vor fi nevoiţi să urce în microbuze şcolare şi să meargă la o altă şcoală din centrul oraşului.

„Este o şcoală de tradiţie din municipiul Tecuci, dar nu prea mai avem ce face. Populaţia şcolară a scăzut drastic în zona respectivă şi unitatea nu-şi mai justifică finanţarea", afirmă primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain.

Reabilitată şi închisă!

Supărarea edilului este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu doi ani, Şcoala numărul 9 a beneficiat de ample lucrări de reabilitare. Ministerul Educaţiei a alocat atunci nu mai puţin de patru miliarde de lei vechi pentru a reface şarpanta clădirii, pentru un acoperiş nou, dar şi pentru a monta o instalaţie nouă de încălzire centrală.

„S-a ajuns la această situaţie şi pentru că unii părinţi mai cu pretenţii, să le spunem, şi-au luat copiii de la noi de la şcoală şi i-au dus la şcolile centrale. Astea sunt fiţe, pentru că programa şcolară este aceeaşi peste tot, profesori buni sunt la toate şcolile", spune directorul unităţii care urmează să fie desfiinţată, Eugenia Grozavu.


Frustrarea este mare pentru că toată lumea cunoştea această şcoală drept una liniştită, fără ţigani şi cu profesori ambiţioşi. Toţi aceştia, 13 la număr, sunt nevoiţi să-şi găsească ore în completare la oraş.

Odată sigur de închiderea şcolii, primarul Tecuciului îşi face acum griji legate de viitorul imobilului.

„Acolo trebuie, fie să punem pază, fie să închiriem spaţiul unor servicii publice deficitare din zonă. Am nişte solicitări venite din partea Poliţiei, dar nu este exclus să facem acolo şi un cabinet medical sau o farmacie. Nu vreau să conservăm clădirea pentru că se depreciază", a mai spus primarul Eduard Finkelstain.

Părinţii nu-şi fac griji în privinţa copiilor! Ei sunt fericiţi că-şi duc copiii la Şcoala Gimnazială Nr. 6 din oraş. Aceasta nu se va aglomera odată cu venirea noilor învăţăcei pentru că şi acolo exista un uşor deficit de elevi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările