Revista presei locale: Prins la volan, băut şi fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziare locale
Ziare locale

Ziarele locale de astăzi, 5 martie, scriu despre inconştienţa unui gălăţean care a fost prins la volanul unui un autoturism fără a avea permis de conducere. De parcă nu ar fi fost de ajuns, respectivul era şi în stare de ebrietate

"Şi băut, şi fără permis, dar cu mare chef de condus" a titrat cotidianul Viaţa Liberă, informând că o patrulă a Secţiei 4 l-a oprit la control pe Drumul de Centură pe un gălăţean de 41 ani, care conducea liniştit, deşi era băut.Mai mult - omul nu avea nici permis! La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie în aerul expirat de 0,81 mg/l.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean Galaţi, unde i-au fost luate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Consultaţii la medic, obligatoriu doar cu programare


Monitorul de Galaţi scrie despre obligativitatea programării din timp a consultaţiilor medicale. Telefonic sau direct la cabinet, cam acestea sunt modalităţile prin care, deocamdată, s-ar putea pune în practică ordinul Ministerului Sănătăţii prin care pacienţii trebuie să îşi programeze consultaţiile şi nu să se ducă aşa, la noroc. Pot face excepţie aici cei care stau în zone rurale şi nu au acces la telefon sau cei care intră în categoria "urgenţe", pe care medicul trebuie să îi vadă cât mai repede pentru a decide dacă îi poate vindeca ambulatoriu sau trebuie trimişi la spital. Pe scurt, noul ordin solicită ca pacienţii să se programeze, varianta telefonică fiind cea mai indicată, la consultaţiile pe care le solicită medicilor de familie sau celor din policlinici. Dacă pentru medicii de familie nu e neapărat o noutate, deoarece mulţi deja fac astfel de programări, alţii trebuie să pună la dispoziţia pacienţilor un număr unde pot apela pentru programare. În lipsa accesului la telefon, programarea se poate face şi personal la cabinet.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite